Social Icons

Ziua 21 - Disneyland

Data: august
Participanti: Elena, Alex, Ana
Locatie: Paris
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Dimineata ploaia se opreste. Ne infiintam devreme la DisneyLand.

E a doua oara cand venim aici. Prima data am fost intr-un octombrie acuma multi ani si ne-a placut foarte mult.

Ziua de azi insa nu incepe bine. Pentru inceput platim parcarea vreo 13 euro. Asta n-am inteles de ce, daca si asa platesc biletul de intrare.

Dupa aia a venit faza cu biletul de intrare. Care a costat mult mai mult decat stiam noi de pe site. Dar acuma, dupa ce am ajuns aici strabatand o tara intreaga, cam asta e.

Injuram in barba, platim si intram.

Toate ar fi fost date uitarii daca odata ajunsi inauntru nu am fi descoperit ca e o idee super tampita sa mergi in sezon la Disneyland. Esti acolo tu, familia si ...restul mapamondului.

Era o inghesuiala infernala. La fiecare atractie trebuia sa atepti de te apucau pandaliile. Asteptarea incepea de la minim 20 de minute in sus. Si stateai, si tot stateai ca sa te dai 2 -3 minute cu vreo chestie.

Ana a suportat cu stoicism. Si Elena la fel.

Imi place foarte mult parcul acesta. Dar nu in luna august sau in alta luna turistica.

 De la Corabia Piratilor spre Cabana lui Robinson Crusoe.

Cum am dat o mica avere ca sa intram aici, i-am zis lui Ana ca asta e: vrea, nu vrea, 13 ore de-acum in colo e musai sa se distreze.

 Labirintul surprizelor.
Casa bantuita. E interesant ca din tot parcul ala gigantic Ana a ramas fixata pe casa asta. Apare constant in povestile ei. Isi aduce aminte de o multime de detalii din interior care mie cel putin mi-au scapat.

A fost totusi un moment pentru care aproape am zis ca a meritat "chinul": spectacolul de lumini si sunet de la inchiderea parcului. Uite, ala e ceva pentru care chiar merita sa mergi pana acolo. A, da. Ana dormea in timpul lui.

Ne intreaba recurtent cand ne intoarcem. Elena i-a explicat simplu si concis: la 6 ani. Cand se poate da cu toate chestiile de acolo. Si eventual in martie sau octombrie - cand nu trebuie sa ne calcam in picioare cu un miliard de oameni.

Ultima zi din aceasta vacanta o avem rezervata pentru o scurta plimbare prin Paris. Am lasat masina undeva la periferia capitalei, intr-un subteran cel putin dubios si pentru o suma astronomica.

Dupa care am pornit la drum cu metroul catre centrul metropolei.

Multe nu am apucat sa vizitam. Aveam doar jumatate de zi planificata pentru plimbari.

Ana stie ca ala e tour Eiffel. Am mai dus-o la Notre Dame si cam atat. Pranzul in umbra impunatoarei catedrale pariziene si cam asta a fost tot.

Si da, de aici am condus dintr-un foc pana in Timisoara. Mai nou au inceput sa imi placa iarasi drumurile maraton cu masina.

Gata. Am biruit si cu ultimul blog. Probabil nu o sa mai incerc aventura asta. Cu blog-urile ma refer.

A fost o excursie foarte frumoasa. Am repetat ce facusem acuma doi ani. De data aceasta cu o Ana mai mare, mai dispusa la efort fizic, mai capabila sa inteleaga ce vede.

Na, gata. De atunci au trecut ceva luni - intre timp Ana a invatat sa skieze.

Si mai ales, ne pregatim de tura pe care cel putin eu o visez de cand a aparut Ana pe lume: America de Sud. De data aceasta visul pare mai aproape ca niciodata sa se implineasca...