Social Icons

Jurnal de la capatul lumii - 2

Data: august
Participanti: Elena, Ana, Alex
Locatie: Indonesia
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Presupuneri...

Multe din ideile pe care ni le formam au la baza informatii fie precare, fie gresite. Si pe baza lor construim rationamente.

Uite, de exemplu acuma Iulius m-a corectat (si el stie cel mai bine, ca a zacut pe-acolo destul de mult). In Bali nu sunt budisti cum am scris eu ieri, ci hindu (e destul de rusinos ca am uitat asta). Si ca Indonesia nu are 4 fuse orare ci doar 3 (aici recunosc ca a fost doar o estimare de-a mea fara sa ma documentez inainte).

Sau: in tura asta din Indonesia am vazut hoarde de asiatici. Miliarde.

Din nou, fara alte date, am presupus apriori ca erau japonezi. Dar nu, Raluca (care si ea a stat pe-acolo cativa ani) m-a corectat. Erau chinezi. Asta explica multe: mersul in concediu in turma, ca la partid. Comportamentul de om care acuma a iesit prima data in lume. De exemplu chinezii sunt acuzati ca au reusit sa distruga o intreaga zona de snorkelling : Mangrove Forest. Cica fiecare avea ca hobby sa plece de acolo cu o bucata de coral. Pana cand nu a mai fost coral.

Sau: Intr-o seara ne-am oprit sa cumparam ceva de la o ghereta. Acolo, multime de copii. Si l-am intrebat pe unu cum il cheama pe baiatul lui, cu care se juca Ana.

Tot ce am inteles a fost "Number Four". De unde am tras concluzia ca omul asa ii zicea copilului.

De fapt, el zisese ceva nume pe care eu nu l-am auzit. Si care era al patrulea nume a baiatului - numele balinez. Number Four.

Astea sunt tot atatea example de cum poti sa ajungi la concluzii complet gresit daca nu ai toate informatiile.

Nusa Lembogan se vede in zare. Pare mai cocheta decat marele Bali, dar si aici e inghesuiala mare de barci si de turisti.

De fapt, destul de des am tot cazut in capcana asta: "Vrei ceva diferit? Mergi acolo! Acolo nu au ajuns turistii. "

Cu cat auzi de la mai multi oamnei asta, cu atat simpla logica iti zice ca o multime de oameni au fost sau merg deja acolo.

Noi nu vom sta pe Lembogan. Ci pe Cenigan.

Sunt 3 Nusa :Lembogan, Cenigan si Penigan.(Nusa in indonesiana inseamna insula. Ca si Gilli sau Pulau.)


Aici nu exista masini - doar un fel de camionete pentru transportat turisti. Noi am fost adusi pana la acest pod, care face de fapt legatura intre doua insule (Lembogan si Cenigan). De aici a trebuit sa mergem pe jos.

Cu podul asta am devenit foarte familiari in urmatoarele zile - la final coduceam scuter-ul fara nici un stres pe acolo.

Hoinarita! A fost musai sa il luam pe cutu mic. Cutu mare a ramas acasa sa pazeasca. Asa ca am luat versiunea mini (Elena l-a cumparat pe cutu mic exact pentru a putea fi carat prin excursii).

Drumul a fost mult mai lung decat ne-am imaginat. Si nu e chiar placut sa mergi cu tot calabalacul dupa tine sub soarele dupa-amiezii la Ecuator.

Cum ziceam, localnicii depun mari eforturi si mult timp in indeplinirea ritualurilor religioase. Au o multime de sarbatori (de muncit nu se prea inghesuie, asa ca macar sa sarbatoreasca).

O chestie fascinanta in zona mi s-a parut fluxul si refluxul. Adica chiar trebuie sa tii cont de asta.  Are cam 2.5m amplitutudine si schimba radical relieful. Pe aici la reflux nu se mai putea trece. De fapt la reflux, cele 2 insule erau aproape unite intre ele.

Maimuta chinuita de Cenigan. Dimineata era scoasa si legata cu un lant de un pom pe marginea drumului. Seara, dusa in casa. Banuiesc ca era ceva animal de casa.

Elena a ales cazarea asta, asa ca nu ma acuzati pe mine. Cum aveam sa stam mai multe zile, a zis sa luam ceva mai...confortabil.

Ca idee, trebuie zis ca Cenigan e si mai scump ca Bali. Daca ne gandeam un pic, explicatia era la indemana: cu cat mai mica e insula, cu atat mai mari sunt preturile. Nu exista mijloace de subzistenta, asa ca totul trebuie adus de pe insulele mai mari. Asa ca totul e mai scump.

Alt cliseu: infinity pool. Initial mi s-a parut o idiotentie cumplita ca fiecare cotet avea o piscina. Adica de ce ai avea o piscina cand tu esti pe o insula in mijlocul oceanului?

De fapt daca iei in calcul ca la reflux ajungi sa mergi sute de metri pe pietre taioase pana dai de apa, ca in unele zone valurile te fac una cu pamantul daca te lovesc, parca nu mai e chiar asa o tampenie...

Era destul de important ca lui Ana sa ii placa in ocean si la snorkeling. Altfel optiunile de distractie se reduceau drastic.

Ei bine, n-a fost asa. A alergat fericita pe plaja si cand a venit primul val a inceput panica si teroarea. La snorkeling a fost mai rau. Cand a bagat capul in apa si a vazut primul peste langa ea, a innebunit de frica.

M-am intrebat adesea care e punctul la care chiar chinui copilul. Ca e evident ca ea nu a vrut nici sa intre in mare, nici sa faca snorkeling.

La fel de evident cum e ca la final nu mai putea fi scoasa din apa si faceam cu randul ca sa o pazim, ca noua ni se facea frig. Sau ca facea snorkeling pana se facea vanata. Si ca acuma nu tine minte decat cat de fain a fost acolo si ce a vazut ea si le povesteste la toti asta.

Dar n-a vrut la inceput. Si da, am fortat-o.

Nu a vrut nici sa schieze. Nici sa se dea cu bicicleta. Schioare sigur nu ajunge, dar de bicicleta e nedespartita.

Da, si pentru aia am fortat-o. Si au fost plansete multe.

Da, uite Ana, recunosc ca te-am chinuit in copilarie. Eu mult mai mult ca maica-ta. Eu n-am nici un fel de remuscare.

O sa-mi zici tu peste ani cand o sa citesti asta daca iti pare rau.

Chiar langa noi era golful asta: Blue Lagoon. Imposibil de coborat la el sau de facut baie, dar destul de fotogenic de sus.

In Indonesia e un lucru de care nu te poti lipsi daca vrei sa faci ceva: scuter-ul sau motorul. E indispensabil pentru a putea ajunge din A in B.

Nu exista taxi-uri, nu exista mijloace de transport in comun. Chestiile astea pe 2 roti sunt singura ta salvare pentru a nu ramane tintuit in locul in care esti cazat.

Asa ca unul din primele lucruri pe care le facem e sa inchiriem un scuter. Asta i-a placut la Ana din prima - mersul cu scuter-ul. Era greu sa o mai dau jos de acolo.

Peste zi eram plecati in "turneu" pe insule. Seara reveneam la activitatile de la resort: baie la piscina, citit, unii masaj balinez.

Secret Beach. De cateva ori am mai luat-o pe Ana si am plecat doar noi doi cu scuter-ul la plimbare pe insula. Spre seara insula se golea la propriu de marea de turisti care veneau din Bali sa o viziteze. Atunci era frumos.

Din prima zi am plecat la cautat locurile de snorkeling. Pe scurt - nu prea sunt in Lembogan. Este Padurea de Mangrove, dar e slabut.

Padurea in sine e faina.

"Bosss! uat du iu uant boss ? " Engleza lor e cel putin rudimentara. A tuturor. Si tuturor inseamana cei foarte putini care o stiu. Acuma adevarul e ca nu sunt obligati sa invete - mie sincer mi se pare civilizat ca atunci cand mergi intr-o tara straina sa inveti tu cateva cuvinte nu sa te atepti ca localnicii sa vorbeasca limba ta.

La un moment dat te plictisesti si de incercarile de jecmaneala.

Adica impaca-te cu ideea: tu pentru ei reprezinti doar o sursa de bani. Ca iti zambesc frumos, si incearca sa lege o minima conversatie cu tine e din simplul motiv ca le trebuie banii tai. Atat.

Si e foarte hilar cat de dezinteresati devin de persoana ta cand realizeaza ca nu o sa puna mana pe banii tai.

"Da, uite padurea de mangrove e acolo. Plimbare autentica cu barca!
Ce copil dragut! Vizitati padurea de mangrove cu barca!"

.... Vreo 15 dolari.

Asta e doar un exemplu. Asa era tot timpul, cu orice.

Au ajuns asa si fiindca miliarde de turisti s-au dus acolo si au aruncat cu bani. Ca aveau si nu ii interesa decat confortul lor. Asa ca astia acuma isi permit sa ceara preturi nesimtite. Ca oricum o sa apara niste obezi in pragul infarctului care o sa dea 15 dolari sa vada padurea de mangrove.

Noi ne-am pus masca de snorkeling, am intrat in apa si am vizitat-o gratis cat si cum am vrut.

Asta vedeam de pe terasa noastra. Locul era renumit pe insula pentru surf.

Adevarul e ca ce imi place la mare sunt valurile. Daca n-ai valuri, poti sa mergi si la Surduc sau la orice alt lac. Ca tot aia e. Nota: Adriatica nu e mare. E doar o balta cu o suprafata mai mare. La fel si Egeea.

Marea trebuie sa aiba valuri. Mari. Punct.

Asa ca in prima zi m-am dus acolo unde se sparg valurile alea mari. Sa simt cum imi cad in cap. Si am mai inotat ceva. Surpriza a venit cand am vrut sa ma intorc la mal si nu am mai putut din cauza curentilor.

Eram la nici 50m de unde as fi ajuns cu picioarele jos. Doar ca aia 50m mi-au luat vreo 10-15 minute. M-am panicat destul de tare cand am realizat ca nu mai pot ajunge la mal.  Intr-un final m-am calmat si am inceput sa ma folosesc de valuri ca sa inaintez cat de cat.

Dupa ce intr-un final am iesit epuizat din apa, am inceput sa intreb localnicii in fiecare loc in care mergeam la baie daca sunt curenti si unde. Nevoia te invata... Unii o mierlesc in proces, altii scapa. Acuma cum ti-e norocul...

Nusa Cenigan nu e mare. Asa ca in cateva zile am ajuns sa cunoastem fiecare coltisor a ei. Nici vecina ei mai faimoasa - Lembogan nu e prea mare. Ne petreceam zilele plimbandu-ne dintr-un loc in altuol spre disperarea Elenei care ar fivrut sa mai si stam.

Hai ca trebuie sa imi caut un butuc de roata si sa ma apuc de lucru. Mai povestim maine.

Niciun comentariu: