Social Icons

300

Data: 14.08.2016
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Banat
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Poze nu prea avem. DSLR-ul era ultimul lucru pe care l-as fi carat dupa mine, iar telefonul il pot folosi la orice altceva - mai putin vorbit si facut poze. Asa ca o sa va ametesc din vorbe...

Ca asa iti vine cateodata: dorul de duca. Si cam tot atunci imi dau seama cat de norocos sunt. Adica, sincer, cati dintre voi va puteti scoate romantic prietena/sotia/amanta la o plimbare de 300km?

Planul turei e mai vechi. Carol, eminenta cenusie a MTB-ului local a gandit tura de multi ani. In ultima perioada s-a concretizat sub forma de Weidenthal-Eibenthal si a intrat sub umbrela Banat Epic.

Pe scurt, e vorba de a parcurge pe bicicleta distanta intre aceste doua sate. Dus-intors.

Ideea lui Carol e de explorare, de aventura. De aceea Carol propune tura spre a fi facuta pe echipe, pe durata a macar 2 zile. Sa ai timp sa cauti, sa te bucuri de peisaj, sa descoperi. Noi vedem tura si din punct de vedere sportiv si asa a aparut cumva mixtura de Weidenthal-Eibenthal 24h.

Zona prin care perindam e sudul Banatului. Inaltimi nu foarte mari, munti blajini care se preteaza la drumuri forestiere si la bicicleta. Problema e ca sunt o sumedenie de drumuri si orientarea in teren ridica probleme.

Elena a fost cea care m-a impulsionat sa fac tura. Singur nu m-as fi dus. Ea a zis ca are chef - asa ca am purces la planificat traseul. Carol a avut aici un cuvant greu de spus. A iesit o mixtura intre traseul lui de aventura si traseul rapid pe ca il doream eu.

Plecarea am amanat-o cu o zi. Era mult prea frig sambata. Asa ca am inghetat cu copiii la Cuntu.

Duminica dimineata (apropo, ora 3 e dimineata sau noapte?) plecam din Timisoara  catre Brebu Nou.

Aici, la pensiunea EnduroMania e punctul de start al turei. In Brebu termometrul imi arata 3 grade. Nu mai zic nimic. Doar ca sper ca iarna ce urmeaza o sa fie exact ca ultimele 2 ierni. Sa am 20 de grade in decembrie in compensatie...

Carol se trezeste si ne intampina. Planul initial era sa plecam la ora 5 din Brebu. Dar amanam suficient de mult plecarea incat se face lumina.

La 6.08 plecam in aceasta aventura.

Dar in spatele turei stau mai multe decat un plan, echipament, orar. Nici unul din aceste 3 ingrediente nu a fost neaparat planificat minutios.

Sincer, tura asta a fost despre:

Frig, Frig, Frig! O sa mor de frig! Chiar poate sa se duca de rapa toata omenirea, dar unde dracu e incalzirea aia globala? De ce ma pedepsiti?

Bai, ce merge Elena... O fi de la frig....

Na, ca e frumos aici spre Semenic. Cum naiba pedala Crista pe aici cu  cursiera? E si o parte buna: in ritmul asta urcarea spre Semenic devine in curand forestier.

"Bai ce frumos poate sa fie aici sus pe Semenic cand rasare soarele!"

"Uite, mai stii cand am urcat gafaind acuma multiiiiiiiiiiiiiiiii ani si ne-am pus pe marginea drumului sa stam la soare? Era sfarsit de iarna. Si dupa aceea am mancat ciorba aia expirata la Nedeea."

Uitasem cat de mare e platoul somital a Semenicului. Mergi si tot mergi... Tu cu gandurile tale si cu soarele asta fain de te incalzeste la spate.

"Uite, aici erau oamenii aia la cules de afine cand am trecut prima data pe aici. Si tot ziceai ca o sa-ti faci si tu un pieptene din ala de cules afine. Si pe coborarea asta mica chiuiam si ne tataia curul." Acuma ii dam viteza...

Tot aici ne-am ratacit acuma multi ani. Dar nu aveam GPS. Acuma revenim pe drum imediat. Atunci le-am carat in spate ceva vreme...

"Cantonul Cosava. Uite si izvorele Nerei. Faina si tura aia in care tot aici am luat-o gresit, doar ca sa revenim si sa continuam pe drumul bun. Si cand a venit ploaia si drumul pietruit s-a udat si a devenit super alunecos. S-a si picat atunci. Uite aici in poiana avem ceva poze."

Si coborarea spre Borlovenii Vechi. "Mai stii cand fugaream vaca aia pe aici? Mamaaaaa ce ...vaca. Am undeva ascunsa si o poza: tu pedaland aplecata pe ghidon, urmarita de o vaca dementa."

Frig! cat de frig poate sa fie pe valea asta! Si cat de lunga poate fi valea asta!!!!!

Omul din sat are chef de vorba. Si din vorba in vorba ne schimba putin planul. Adica am stat o saptamana si am desenat si tot desenat track-ul. Si asta vine si ne zice noua cum sa facem... Asa ca facem ca el si scurtam cu vreo 4km

"...Si cand am mers la ultima editie de EcoExplora. tot pe aici eram - in drum spre Dalboset. Te-au sunat de la lucru si in timpul concursului, pe bicicleta aveai ceva phone meeting."

Urcarea spre Ravensca, prin Barz. Asta a fost prima data cand am dat de satele de pemi, prima tura in Muntiii Almajului.

"Uite, acolo langa plopul ala mare o lasam pe Mariuta la umbra. Si la panoul asta turistic informativ avem o poza faina."

Au refacut drumul...

In Ravensca, birtul e inchis - ca de obicei. Si facem aceeasi poza cliseu la panoul cu harta din parculet. De cate ori am trecut pe aici si cu cati oameni...

Urmeaza coborarea spre Liubcova care ne scoate la Dunare. Lunga, lunga.

"Uite la dugheana asta ne-am oprit o data si am mancat inghetata. Si de aici am luat-o mai departe pe sosea."

E frumos aici. Au refacut si drumul. Plin de pescari, Dunarea ne insoteste imediat langa drum, muntii coboara de o parte si alta pana in apa.

Mergem si tot mergem. Si ne mai zambim. Nu trebuie sa ne mai vorbim. Ajunge doar sa ne incrucisam privirile.

Svinita - undeva pe malul Dunarii. De aici incepe Terra Incognita. E grea urcarea - criminala. Se poate face pe bicicleta, dar nu daca esti la o tura de 300km. Mult prea multa energie pierduta.

Oare e mai bine sa mori copt sau inghetat? Arde nespus de tare soarele - te loveste in ceafa, totul se lichefiaza.

Oare e bine daca la o tura de 300km ajungi sa cari bicicleta in spate prin mijlocul tufelor, fara perspectiva unui drum bun?

Si coborarea spre Eibenthal e faina. Tehnica - un drum rupt, cu fagasuri uriase si trepe de piatra. Cu mult nisip.

2Be 2016 - compendiu de invataturi

Data: 29.07.2016 - 31.07.2016
Locatie: Slatina Timis

Media:
Mircea Gherase
https://get.google.com/albumarchive/pwa/103672472083426815246/album/6313949353576207761?source=pwa

Alex:
https://get.google.com/albumarchive/103672472083426815246/album/AF1QipNyrDE-s4LKEwC8EzhNNbgwAB-cSab-chyxBecQ?source=pwa

Bogdan Ionescu
https://www.facebook.com/bogdan.ionescu.3517/media_set?set=a.10155039761495744.1073741901.785835743&type=3&pnref=story

Nico:
https://get.google.com/albumarchive/103672472083426815246/album/AF1QipMhg2DazzFgyuIJm6dygyROo6-Pk-_YeGg7XWGF

Mihaela:
http://amintiridinmunti.blogspot.ro/2016/08/2-be-cernei.html
http://amintiridinmunti.blogspot.ro/2016/08/2-be-semenic.html

Petru Cristescu:
http://petrucristescu.domasnea.com/sus-pe-creasta/
http://petrucristescu.domasnea.com/2be2/

https://www.youtube.com/watch?v=creDCU0aj1k

Vasi:
https://www.facebook.com/nordevant/media_set?set=a.1207103232668234.1073741917.100001057054163&type=3&pnref=story
https://www.facebook.com/nordevant/media_set?set=a.1207066709338553.1073741915.100001057054163&type=3

Bogdan Horje
https://www.facebook.com/bogdan.horje/videos/1024699184279445/?pnref=story.unseen-section

Asta nu se vrea neaparat un blog, ci mai degraba un depozit de poze unde sa va regasiti voi ca si concurenti si voluntarii.

Si de asemenea un compendiu de ce nu trebuie facut la urmatoarea editie - asta ca sa nu uit peste lunga iarna ce ne paste.

O sa incep cu multumirile adresate voluntarilor. Si nu sunt de complezenta, chiar au fost la inaltime.

O parte din ei au fost si anii trecuti, o parte din colegii mei de lucru, o alta parte de oameni noi. Treaba cu voluntarii a mers clar mai bine ca anul trecut. Mai lipsit de stres, oamenii stiau ce trebuie facut, au facut ce trebuie. Au luat singuri decizii, au gestionat bine punctele de control.

Au avut voie buna, au incurajat oamenii.

Multumim ca ati fost alaturi de noi si o sa va "exploatam" si pe viitor.

Cu marcarea am invatat multe anul acesta:

- nu are nici un sens sa mazgalesti copacii si stancile cu 3 saptamani inainte. Vopseaua se degradeaza foarte repede. Sau e spalata de ploi. Sau acoperita de praf/noroi.

De acuma o sa imi iau 2-3 zile de concediu inainte de concurs si il marchez atunci. Combinatie de benzi si de faimosul deja punct roz.

- clar au fost probleme la marcajul in intersectii inainte de intrarea in acestea. Aveam multe confirmari dupa, dar prea putine sau deloc inainte.

- sigur o sa ramana la stadiul de "GPS-ul e necesar".Si nu neaparat fiindca nu suntem in stare sa il marcam. Cel putin ziua a 2-a o putem marca perfect. Dar nu o sa o facem. Tin sa ramana la la stadiul in care sa fie necesar sa te orientezi. Trebuie asigurat ca track-ul GPS bate exact cu ce marchez inainte de concurs.

- de preferat sa scot orice portiune de traseu comun. Asta ca sa nu mai existe confuziile de anul acesta cand unii concurenti au mers in sens invers pe traseu.

- faza cu startul din alt loc decat din tabara de baza nu pare ca a deranjat pe multi. Aproape sigur ca o sa fie la fel pentru prima zi de anul viitor.

De asemeena e clar ca trebuie sa schimbam data evenimentului. Aici mi-am dat singur cu bata in coaie: perioada de concedii, imediat dupa Geiger.

In linii mari anul viitor vom face concrusul la mijlocul lui septembrie, dupa ce coboara oile din munte.

De asemenea imi dau seama ca nebuniile mele nu sunt neaparat la indemana tuturor. Traseul din ziua a 2-a este general laudat. Cel din ziua 1 este considerqat criminal.

Si asta in conditiile in care ce am pus la bataie la concurs a fost varianta super simplificata a ideii initiale.

Asa ca probabil o sa raman pentru 2017 la formula de pana in maxim 70km cu pana in 4000m pentru prima zi.

Ziua a 2-a e clar ca ramane identica.

Sponsorii: am pierdut exclusiv pe mana mea. Nu am mai avut motivatia la un moment dat sa mai fac concursul, asa ca nu m-am interesat de sponsori. Sunt convins ca la cat dau din gura era suficient sa dau "acele" telefoane si rezolvam treaba.

Clar la anul revenim la formula cu premii in bani. Si substantiale.

Si treaba cu sponsorii o rezolvam pana prin martie. Asta o pun aici asa, ca reminder.

50-60 ramane numarul maxim de concurenti. Ceva ce tin neaparat e sa se pastreze acea atmosfera de prietenie din tabara de baza. 50-60 de concurenti, plus vreo 30 de voluntari.

E maximul pe care il pot mamele noastre suporta din punct de vedere a gatitului. E cam limita sa mai apuc sa vorbesc cu oamenii.

Si o sa dispara complet orice varianta scurta. Va exista doar 2 Be - 2 etape. Fara scurtaturi, fara ture scurte.

In linii mari avem traseul in minte - in septembrie si octombrie o sa fim la treaba prin munti pentru a-l definitiva.

2017 va aduce un traseu nou in prima zi - e "filosofia" evenimentului de a despoeri tot timpul locuri noi.

Veti ajunge din nou pe Tarcu, dar de data aceasta trecand probabil prin Godeanu. Si fac o promisiune: coborarile o sa fie decente. E cumva o ironie ciudata  - la 2 editii am ales coborari impracticabile pentru majoritatea concurentilor, in conditiile in care eu sunt un coborator mediocru.

Traseul de anul viitor promit va fi placut. Dar doar la vale :).

Cam asta ar fi. In afara de imbunatatirea marcarii traseului si a gasirii unui traseu frumos - nu vreau sa schimb multe.

Noi va multumim ca ati participat la editia 2BE 2016 si va asteptam cu drag anul viitor.

Retezat Maraton

Data: 06.08.16
Participanti: Elena, Alex, Ana
Locatie: Retezat
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Asa il loveste pe om uneori nebunia. Si m-am hotarat sa merg la Retezat Maraton.

Au fost 2 motive pana la urma.

Primul a fost ca e vorba de Retezat. Pentru mine muntele acela are o semnificatie aparte. Tatal meu m-a dus acolo cand eram doar un pic mai mare ca Ana. M-a dus la cabane, m-a dus pe varfuri, mi-a povestit despre munti, a avut rabdare si probabil atunci a insuflat acea dragoste pentru munte in mine.

Retezat a fost destinatia turelor de liceu. Atunci cand mergeam cate o noapte cu personalul pana in Simeria, de acolo in Ohaba de sub Piatra, de acolo ne lua un nene cu masina si ne ducea la Carnic. Insasi atingerea cabanei Pietrele era o aventura in sine.

A fost destinatia primelor ture de iarna.

A fost locul unde am facut prima tura de munte impreuna cu Elena - la lacul Zanoga. Atunci am inceput sa mergem impreuna pe munte.

Retezat e locul a sute de povesti memorabile. Acolo am fost cel mai aproape sa o mierlim.

Retezat e special. Pentru mine nu are egal.

Al doilea motiv a fost ca de fapt Retezat Maraton nu e un traseu alergabil. Sau foarte putin alergabil. Si avand in vedere ca nu am mai alergat de 2 ani de zile, alegerea a fost fireasca.

Aveam iarasi chef sa vad muntii mari si frumosi la picior, in ritm alert.


Aveam chef de o nebunie.

Dar chiar daca imi place sa nu cred asta, timpul si-a pus amprenta chiar si pe mine :). Sunt 38km cu 3300m diferenta de nivel. Aveam nevoie de un plan si de o strategie.

Cunosc traseul acela mult mai bine decat imi cunosc drumul spre servici. Stiam ca alimentatia e esentiala si de asemenea tactica cu care abordez cursa.


Pe de alta parte mai era un factor: vanitatea. OK, vin dupa 2 ani in care nu am alergat. Dar eu nu ma duc acolo sa termin cursa. Aia stiu ca o sa o termin si peste 30 de ani de acuma inainte. Ma duc acolo sa lupt pentru un loc cat mai bun.


Vineri suntem pe drum in formatie de 3: Ana nu mai lipseste niciunde.

Tabara de baza e in Rausor. Nu mai cunosc oamenii de la alergat. Sunt un pic stingher aici.

Dar ma intalnesc cu Luci Clinciu si Pepi si pentru prima data dupa mult timp avem vreme de povesti, nu doar de un simplu salut.

Am zis ca alimentatia era vitala in planul meu: Asa ca seara am consumat ceafa de porc (cruda, ca omul n-a mai avut rabdare sa o prajeasca. Si rece) cu ceva cartofi si mult mujdei.

Mujdei care a cerut 4 beri.

Dupa care am mai mancat ceva  gulas. Beri n-am mai baut ca m-am gandit ca poate fac astia control anti doping dimineata.

Partea cu alimentatia fiind rezolvata ne-am retras la culcare. Ideea era ca dormim undeva intr-o sala de mese, pe jos. Luci si cu Pepi ne-au luat la ei in camera cand ne-au vazut.

Dimineata mi-am pregatit meticulos bagajul. Mi-era clar ca nu rezist fara chimie. Asa ca am luat tot tabelul lui Mendelev la mine. Eram baricadat cu produse Sponser (si doua pungi de jeleuri Power Bar, dar aia nu i-am mai zis lui Luci).

Am reusit sa sar peste micul dejun si am baut doar o cafea. Pe stomacul gol, asa ca sa faca gaura cat mai adanca.

Vitale in echipament erau 3 piese:

- jambierele de compresie. Nu le-am mai folosit de 2 ani si nu le folosesc la nimic ce e sub 5 ore de cursa. Dar aici erau vitale. Stiam din experienta ca o sa "omoare" crampele in fasa.

- bidonul de bicicleta cu care invariabil alerg in mana.


- muzica. Imi trebuia neaparat ceva sa imi tina mintea ocupata. Sa nu am timp sa gandesc - nu ca as face asta foarte des.

La start s-au strans la maraton 97 de concurenti.


Si la ora 8, am pornit intr-o usoara alergare in primul concurs de trail running dupa un amar de timp.

Primii 2.5km sunt alergabili. Adica cumpliti. Asa ca aici am incercat sa imi amintesc cum se face pasul de alergare. La finalul lor m-am bucurat ca cel putin nu ma doare splina sau ficatul.


Urcarea pe Retezat. Prima si cea mai lunga urcare din traseu. Mainile pe genunchi ca in "tinerete", capul in piept, un picior in fata celuilalt.

...Si aici mi-am amintit de Balanescu. A castigat o editie de MPC, dar omul nu alergase la deal. Mi-a zis ca el si-a imaginat ca merge cu bicicleta. Pe bune!

A fost simplu dupa aceea. Mi-am imaginat ca am pus pe foaia mica, pinion mare. Si ca trebuie sa dau la deal.


Urcarea a fost placere pura. Un fel de descatusare. A fost un moment (de care mi-e rusine acuma) in care am zis ca e mai fain decat la bicicleta.

Stiam perfect fiecare curba, fiecare tronson. Si doar ma bucuram. Si urcam.

... Cand se schimbau melodiile auzeam ca horcai ca ultimul muribund, dar am preferat sa ignor asta.

Concurent dupa concurent. Ca pe vemuri.

Sus in Prelucele realizez ca am ajuns intr-un grup care are cam aceeasi viteza de urcare cu mine. Nu ma fortez sa ii depasesc si ma pun cuminte in spate sa ma odihnesc.

Pe Retezat, dupa 1200m de catatare ajung cu grupul de 3 concurenti. Aici eram pe locul 5 la general - impreuna cu acel grup.


Vanitatea ... :).

Aveam deja un gel si vreo 6 jeleuri mancate. Aici a venit randul magneziului.

Si incepe coborarea. Brusc am ramas ultimul din grup. Dar nu asa. Adica eu parca stateam pe loc si restul zburau. Stiam de acasa ca pe coborari o sa fie problema, dar parca nu ma asteptams sa fiu asa handicapat.

Tehnica ma ajuta - si cine a fost in Retezat stie ca nevoie de foarte multa tehnica in relieful specific din zona. Viteza de deplasare insa e catastrofala.


Pe portiunile de scurta catarare catre varful Bucura ma apropi de grupul meu, dar dupa aceea vin coborarile unde ei zboara.

Apar primele semne de crampe. E km 8 si nu e chiar incurajator. Dar crampele "mor" inainte de a se declansa. M-am obisnuit cu ele pana la sfarsit si le-am ignorat.

Coborarea din Portita Bucurei catre lac. De aici vad concurenti care deja urca spre Peleaga.

Adica, da-o ba incolo, mie de ce nu mi-au dat dispozitivul de teleportare?! Cat de repede merg ei? Sau mai bine zis, cat de incet eu?

Luci Clinciu trece pe langa mine asa de repede ca ma deprima. Primul concurent care ma ajunge din urma. Si asta nu e bine. E km 10. Vanitatea :)

In punctul de alimentare de la Bucura bag un gel si imi fac ceva zeama magica cu praful Ultra Pro de la Sponser.

Incepe urcarea spre Peleaga. Am "mancat" urcarea aia. Am prins 2 concurenti, m-am aporpiat de Luci.


Bai, sunt bun!!!!!!!

Coborarea pe langa Coltii Pelegii e orice numai nu buna pentru muschii de ciclist. Sincer, la un moment dat am avut impresia ca Luci s-a ratacit. Dupa care l-am vazut jos in sa. Cum cacat a ajuns acolo?! Ceilalti erau la mijlocul urcarii spre Papusa deja.

Ai zice ca e cel putin impertinenta sa gandesti asa venind fara nici un dram de antrenament si ofticandu-te ca altii te intrec. Poate. Pentru altii.


In orice concurs intru, eu chiar cred ca pot sa il castig. Ca nu se prea intampla asta, e alta poveste. Dar pana la linia de finish, eu chiar cred asta si lupt pentru asta oricat de imposibil pare. Si daca nu il castig, lupt pentru orice loc in fata si pentru orice secunda.

Urmeaza urcarea pe Papusa, coborarea tehnica in acul Papusii, creasta infect de alergabila spre Custura Mare.

Sub Custura Mare, la vreo 400m in fata vad un grup de 4 concurenti care se apropie de varf.

Daca ii prind pe astia sunt pe podium...

Nu aveam sa ii mai vad pana la finish.

Cam de pe Custura Mare incepe porcaria. Adica se poate alerga. Cale de 6km pana in Poiana Pelegii. In fata mea cat cuprinzi cu ochii - nimeni. Mi-e clar acuma ca cei 4 s-au teleportat. Cam la fel de clar ca aici ar fi perfecta o bicicleta. Chiar si de ciclocross. Mama, ce i-as mai da la vale...

Surprinzator, reusesc sa alerg toata portiunea. Daca ala se poate numi alergat. Dar macar nu ma mai prinde nimeni.

Cam tot pe aici imi dau seama ca nu imi ajunge chimia. Am luat deja 5 geluri, 3 tuburi de magneziu, aproape am terminat jeleurile, am mancat 2 batoane.

In Poiana Pelegii aflu ca sunt pe 7. Si ca am 4 concurenti chiar in fata.

Vanitatea...

Mananc bine aici. Mult, incet, bine. Beau apa. Dupa care imi torn un bidon in cap. Si pe telefon. Pe care il ia dracu si acuma nu mai am muzica si aud cum horcai.


Traseul e plin de turisti. Foarte multi dintre ei cu copii. Foarte multi dintre ei se dau la o parte, aplauda, incurajeaza. Se schimba lucrurile. Si se schimba in bine.

Sunt cam ciufut totusi. Merge bine la deal, dar stiu ca va urma o coborare infernal de lunga catre Cabana Pietrele. Am urat tot timpul coborarea aceea.

Un baietel de vreo 3 ani se chinuie sa urce. Ma opresc, il bat pe spate si il incurajez. Taica-su se aude din spate:

- Peste 10 ani te intrece!

Eram deja cam capsat de la efort. Singura replica care mi-a dat prin cap a fost:

- Pe mine poate, dar sigur nu pe fiica-mea.

A inceput sa murmure ceva, dar nu l-am auzit. Telefonul dadea din nou muzica.

La Bucura am o surpriza neplacuta. Sunt ajuns si intrecut pe urcare. Am o foarte mica urma de luciditate si ma gandesc ca pana la urma sunt chiar stupid. E probabil aceeasi uimire pe care o are blonda cand da de .....

Revenind. La Bucura termin cu toata chimia care o am la mine si ma apuc sa mananc lamai.

Il urmaresc repede pe "nesimtitul" care a avut tupeul sa ma intreaca la deal si ajungem deodata in Curmatura Bucurei. De unde el evident ca zboara si eu ma tarai.

Cei 6km de coborare pe lunga vale glaciara Pietrele sunt exact la fel de lungi si de infecti pe cum ii stiam.


Am o selectie interesanta de muzica. E axata pe soundtrack-ul din Pirates of Carribean pe care il ascult obsesiv. Si inca 2 melodii pe care as pune pariu ca le-am auzit de vreo 1000000 de ori in cursa, desi mai erau inca vreo 20 pe langa ele: Ozzy Osbourne cu "I just want you" si "Mama I'm coming home".

La cabana Pietrele au Sfanta Cola. Era sa o ratez. Dar am vazut-o in cele din urma asa ca acolo meniul a constat exclusiv din lamai si Cola. Si cubulete de zahar.

Urcarea spre saua Ciurila. Merge. Merge de parca ar fi prima urcare. Exista avantaje certe sa ai 65kg pe care sa le cari la deal. Urcarile au fost un deliciu. Au fost portiunile in care ma odihneam si ma apropiam de cei din fata.


Sus in Ciurila ma astepata Elena cu Ana. Un boom de energie.


Si ultimii 6km de alergare. Sa zicem simplu ca aici am ajuns instant de pe locul 8 pe locul 12.


Ca in ultimi 2km au pocnit picioarele.


Si l-am terminat. A fost superb.


Am fost din nou in muntele meu preferat. Am luptat - si pentru mine asta a insemnat foarte mult. Am avut un plan si o strategie de cursa. In final totul a iesit bine.


Da, ma hotarasem deja de vreo luna sa ma reapuc de alergat. Cu siguranta o sa aplic strategia de la bicicleta si o sa merg la acele concursuri care au trasee deosebite. Si cat mai putin alergabile.

Pana atunci insa ramane amintirea unei zile de vis. Si planuri pentru...bicicleta, evident.