Data: august 2015
Participanti: Elena, Alex, Ana
Locatie: Franta
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Ultima zi in Chamonix. De data asta stim care e urmatoarea destinatie- de fapt am planuit-o de ceva timp.
La un moment dat prin Italia, cand ploua, Elena a adus in discutie DisneyLand-ul. Imi plac la nebunie parcurile de distractii.
Asa ca de la o vorba aruncata la intamplare, la mine in cap s-a nascut ideea de a merge la Paris. Chiar daca pentru asta vom face un ocol de aproape 1000km in drumul spre casa.
Pana atunci insa mai petrecem inca jumatate de zi in Chamonix. Si astazi drumurile noare se despart. Elena va merge la o plimbare usoara cu Ana.
Eu inca vreau sa vad pana unde pot urca si cat de repede. Asa ca imi gasesc un traseu de trekking care pleaca chair din camping. Cu asta chiar as putea spune ca am epuizat traseele marcate din vale.
Incep sa alerg de la cort, dar imi dau repede seama ca nu o sa imi iasa. Muschii mei nu mai stiu ce e aia, plamanii nu se pot adapta la acest efort.
In schimb inca pot sa merg a naibii de repede. Cam pe la mijlocul urcarii m-am gandit ca daca accelerez un pic poate imi dobor recordul de ascensiune verticala intr-o ora. Nu am reusit, dar nici departe n-am fost.
Traseul ales e ...mai special. O incursiune in istoria vaii Chamonix. Poteca urca pe sub fostul teleferic care facea legatura intre Chamonix si Gare de Glaciers. Pe aici a fost precursorul actualului teleferic care ne-a dus ieri la Aiguille de Midi.
Poteca urca rapid in serpentine scurte. E un teren ideal daca te bate gandul sa urci cat mai repede si cat mai mult.
La iesirea din padure e Station de Para - punctul intermediar al telefericului. Fostul teleferic e scos din functiune din 1955. Dar cum francezii nu au inca intreprinzatori care sa recicleze orice material feros, stalpii si cablurile sunt inca la locul lor de zici ca imediat o sa treaca pe deasupra o cabina.
Poteca a fost pustie tot drumul. Completata cu peisajul fantomatic a stalpilor de telegraf ruginiti, atmosfera era un pic apasatoare. O liniste desavarsita, nici tipenie de om, ruinele statiilor telefericului si o poteca napadita de vegetatie. Cu siguranta nu multa lume trece pe aici.
De la Gare de Glacier am mai continuat sa urc pe morenele unui ghetar pana cand am dat de zapada. Nu am reusit sa ating cota de 3000m, din lipsa de timp si de o poteca cat de cat vizibila in zona.
Asa ca la 1.5h de la plecare si 1700m urcati m-am oprit din urcare si am luat-o la vale.
E unul din cele mai faine trasee din zona - constant ai in fata Glacier de Bossons si esti tot timpul sub umbrela Mont Blanc si a lui Dome de Gouter.
Uite, tura asta o sa o fac cu siguranta cu fetele proxima data cand revenim.
Intre timp fetele au mers sa viziteze Cascade de Dard - situata chiar la inceputul traseului pe care am mers si eu.
Asta e cascada.
Si chiar daca e greu de crezut, inca mai au si ei mure si zmeura. De fapt daca te uitai la magazinele artizanale si la cate sortimente de gemuri aveau, cred ca stau chiar mai bine ca noi la capitolul fructe de padure.
Ana era o mare fana zmeura asa ca Elena trebuia sa culeaga constant.
Contempland cascada.
La cabanuta m-am reintalnit cu fetele si am mai petrecut aici ceva timp.
Chef de fete. Ana cu inghetata, mama cu ceva bautura stranie. Tata cu condusul pana la Paris.
Am dedus ca lui Ana i-a placut in Chamonix. Repet, mi se pare ca a trecut o eternitate de atunci, desi sunt doar 3 luni. Acuma deja cere singura la munte, pare ca ii lipseste daca nu plecam in week-end pe coclauri. Sau cel putin asa imi place mie sa cred...
Pregatiri de plecare.
Disneyland-ul a fost o motivatie foarte puternica pentru a o face pe Ana sa mearga singura tot traseul si la dus si la intors.
Si cand mergem mama la Disney?
Si....gata.
Dupa aia am strans tot calabalacul din camping si am pornit sa strabatem Franta de la sud la nord. 650km de condus.
Idei putine, fixe si repetitive...Tehnologia e excelenta. De pe drum, pe telefon, am gasit Formula 1. Am mai stat in hotelurile astea - sunt curate si de departe cele mai ieftine. GPS-ul ne-a dus pana acolo fara probleme.
Mi-e greu sa imi imaginez cum te-ai descurca intr-un oras care are cu suburbiile 12 milioane de locuitori.
Si totusi imi amintes de 2 hoinari care cu o harta in mana intrau in orasul asta acuma vreo 10 ani... Cumva ne descurcam si atunci si fara telefoane si GPS.
...OK, ne-a luat o zi intreaga sa intram in oras si sa gasim hotelul, dar asta e alta poveste...
Seara, pe o ploaie torentiala suntem cazati la Formula 1 undeva intre Paris si Disneyland. Acuma imi amintesc ca planul Elenei era sa dormim la ceva camping. Doar ca era deja 1 noaptea si afara turna. Am devenit comod, recunosc...
Participanti: Elena, Alex, Ana
Locatie: Franta
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Ultima zi in Chamonix. De data asta stim care e urmatoarea destinatie- de fapt am planuit-o de ceva timp.
La un moment dat prin Italia, cand ploua, Elena a adus in discutie DisneyLand-ul. Imi plac la nebunie parcurile de distractii.
Asa ca de la o vorba aruncata la intamplare, la mine in cap s-a nascut ideea de a merge la Paris. Chiar daca pentru asta vom face un ocol de aproape 1000km in drumul spre casa.
Pana atunci insa mai petrecem inca jumatate de zi in Chamonix. Si astazi drumurile noare se despart. Elena va merge la o plimbare usoara cu Ana.
Eu inca vreau sa vad pana unde pot urca si cat de repede. Asa ca imi gasesc un traseu de trekking care pleaca chair din camping. Cu asta chiar as putea spune ca am epuizat traseele marcate din vale.
Incep sa alerg de la cort, dar imi dau repede seama ca nu o sa imi iasa. Muschii mei nu mai stiu ce e aia, plamanii nu se pot adapta la acest efort.
In schimb inca pot sa merg a naibii de repede. Cam pe la mijlocul urcarii m-am gandit ca daca accelerez un pic poate imi dobor recordul de ascensiune verticala intr-o ora. Nu am reusit, dar nici departe n-am fost.
Traseul ales e ...mai special. O incursiune in istoria vaii Chamonix. Poteca urca pe sub fostul teleferic care facea legatura intre Chamonix si Gare de Glaciers. Pe aici a fost precursorul actualului teleferic care ne-a dus ieri la Aiguille de Midi.
Poteca urca rapid in serpentine scurte. E un teren ideal daca te bate gandul sa urci cat mai repede si cat mai mult.
La iesirea din padure e Station de Para - punctul intermediar al telefericului. Fostul teleferic e scos din functiune din 1955. Dar cum francezii nu au inca intreprinzatori care sa recicleze orice material feros, stalpii si cablurile sunt inca la locul lor de zici ca imediat o sa treaca pe deasupra o cabina.
Poteca a fost pustie tot drumul. Completata cu peisajul fantomatic a stalpilor de telegraf ruginiti, atmosfera era un pic apasatoare. O liniste desavarsita, nici tipenie de om, ruinele statiilor telefericului si o poteca napadita de vegetatie. Cu siguranta nu multa lume trece pe aici.
De la Gare de Glacier am mai continuat sa urc pe morenele unui ghetar pana cand am dat de zapada. Nu am reusit sa ating cota de 3000m, din lipsa de timp si de o poteca cat de cat vizibila in zona.
Asa ca la 1.5h de la plecare si 1700m urcati m-am oprit din urcare si am luat-o la vale.
E unul din cele mai faine trasee din zona - constant ai in fata Glacier de Bossons si esti tot timpul sub umbrela Mont Blanc si a lui Dome de Gouter.
Uite, tura asta o sa o fac cu siguranta cu fetele proxima data cand revenim.
Ana era o mare fana zmeura asa ca Elena trebuia sa culeaga constant.
Dupa aia am strans tot calabalacul din camping si am pornit sa strabatem Franta de la sud la nord. 650km de condus.
Idei putine, fixe si repetitive...Tehnologia e excelenta. De pe drum, pe telefon, am gasit Formula 1. Am mai stat in hotelurile astea - sunt curate si de departe cele mai ieftine. GPS-ul ne-a dus pana acolo fara probleme.
Mi-e greu sa imi imaginez cum te-ai descurca intr-un oras care are cu suburbiile 12 milioane de locuitori.
Si totusi imi amintes de 2 hoinari care cu o harta in mana intrau in orasul asta acuma vreo 10 ani... Cumva ne descurcam si atunci si fara telefoane si GPS.
...OK, ne-a luat o zi intreaga sa intram in oras si sa gasim hotelul, dar asta e alta poveste...
Seara, pe o ploaie torentiala suntem cazati la Formula 1 undeva intre Paris si Disneyland. Acuma imi amintesc ca planul Elenei era sa dormim la ceva camping. Doar ca era deja 1 noaptea si afara turna. Am devenit comod, recunosc...
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu