Social Icons

Cernei - creasta interzisa

Data: 25.10.2015
Participanti: Alex, Bobi, George, Vladimir, Mircea, Raluca, Vasile
Locatie: Cernei
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Ziua a inceput de fapt undeva in miez de noapte. La 4 suna ceasul, la 4.12 sunt plecat deja de acasa.

De data aceasta singur dupa foarte mult timp - Elena e tinuta pe tusa de o raceala.

Si de fapt nu sunt chiar singur - suntem sapte aventurieri pe ziua de azi. Il pescuiesc pe Bobi si pornim in noapte catre Caransebes de unde il luam si pe George. Cu George n-am  mai fost la ture de ceva timp.


Punctul de plecare in tura este coada lacului de la Rusca. Acolo ajungem aproape o data cu rasaritul. E frig -2 grade. E devreme, foarte devreme. Dar pentru imaginea de mai sus merita tot efortul.


Apare si Mircea si ceilalti 3 eroi: Raluca, Vladimir si Vasile.


Planul zilei de azi e foarte ambitios: creasta Cernei cu intoarcere peste Canicea. Creasta Cernei in special este un mare semn de intrebare - pe acolo nu am mai fost si vrem sa vedem daca se preteaza la MTB.

Pregatirea cailor inainte de intrarea pe hipodrom. Bicicleta aceea este indestructibila. M-a purtat ani de zile pe toate coclaurile. Am vrut s-o vand. Intr-un final am renuntat la idee si ma bucur enorm ca am pastrat-o.


Plecam la drum intr-un cadru ireal, de inceput de lume. Aveam in plan initial si traversarea varfului Cozia, dar pe masura ce am strans datele pentru tura si parerile altor oameni care au mai fost prin zona, am renuntat la idee.

De la masina urcam foarte abrupt pe un tapsan de iarba. E ciclabil la limita. Pe jos e o chestie alba, scarboasa. Prevesteste venirea iernii si a zapezii. Eu am inceput sa sper tot mai mult in chestia cu incalzirea globala... Nu m-ar deranja deloc sa nu mai apara zapada sau iarna...


Pe scurt am gasit o noua trecere intre Arsuri si Camena. Nu e foarte diferita de cea "clasica" pe care o foloseam pana acuma. E situata undeva mai sus, sub varful Cozia si e mai putin susceptibila la noroaie.


Pe masura ce ajungem pe partea insorita a mutelui, se schimba si dispozitia noastra. Muschii incep sa se dezghete si parca ne vine si cheful de vorba.

Vedere spre Canicea dinspre Cozia. Uitati-va bine la creasta aceea, o s-o mai vedeti :). Promit sa o fac vedeta anul viitor.


Toamna a inceput cum nu se poate mai prost: din varii motive nu am apucat pana acum sa facem "epicele" de toamna. Ba vremea proasta, ba "obligatiile" concursurilor nu ne-au dat liber la roata.


Solul din zona este de-a dreptul infect in cazul ploilor - lutul cel mai urat ti se lipeste de roti. Si are si darul sa tina saptamani si luni in sir. Se pare ca anul acesta a fost ceva seceta si ploile din ultimul timp nu au reusit sa faca inca noroi pe aici.


Am inaintat repede prima portiune. Orientarea a mers bine. Aici suntem in grafic.


Coboram la sosea si o luam in sus catre Pietrele Albe. Drumul acesta "l-am descoperit" acuma multi ani- veneam cu masina pana aici si faceam ture pana la Pietrele Albe si inapoi. Urcarea pe vale e faina, abrupta, sportiva.


Castigam repede altitudine si schimbam foioasele pe conifere. Scoatem nasul din paduri si privim catre crestele din jur.


Drumul pe care urcam e unul din multele care strapung dinspre vale catre creasta. Dar doar "catre" creasta. Niciunul nu ajunge sus pe ea.


Cam de-aia se cheama locul Pietrele Albe...


Iesim in golul alpin.


De aici a inceput aventura in necunoscut - in fata e varful Baba si de acolo se intinde creasta Cernei. Treaba ciclabila s-a oprit la fix 1544m altitudine. De aici am trecut la impins bicicletele.

Si iata-ne in premiera cu bicicletele pe creasta Cernei. Pana aici am impins si dupa aceea carat bicicletele. Nu e vorba neaparat de panta -dar nu exista neam de drum si e aproape imposibil sa impingi bicicleta pe urmele de oi.

In creasta am realizat ca nici mai departe nu va fi mai bine. Nu exista poteci, nu exista nimic. Chiar daca e aproape plat in anumite portiuni, nu ai cum sa mergi cu bicicleta pe aici.

Compenseaza peisajul: Tarcu, Gugu, creasta Cernei care se continua dupa aceea cu Godeanu si se pierde in Retezatul Mic. Chiar Retezatul departe la orizont...


In sud se distinge Piatra Mare Closani.


Au urmat 4 ore de carry bike. 4 ore totusi nu am mai carat pana acum bicicleta dupa mine...Momentele in care puteai sta in sa erau foarte rare si de scurta durata.


Inclusiv la vale am impins la ele. Este clar ca acesti munti nu o sa apara la 2BE. Este la fel de clar ca nici noi nu o sa mai aparem vreodata pe aici. Sau sigur nu foarte curand.


E o creasta izolata, frumoasa poate tocmai prin izolarea ei. Daca esti predispus la meditatie, la introspectie, la taiat venele...

Mie imi plac chestiile mai sportive, mai dinamice, mai populate, mai abrupte. Asa ca o sa las creasta Cernei asa cum a facut-o mama natura.


Crovurile vazute dintr-o perspectiva noua. Intr-adevar peisajul compensa frustrarea ca impingem de ore in sir bicicletele.


Varfurile se succedau unele dupa altele agonizant de incet. Nume ciudate apar pe hartile de pe GPS: Iutii, Sclivar, Boldoveni.


Aici s-a prabusit un avion in 1936. Probabil atunci au si fost descoperiti acesti munti... Domoli, chei, fara nici o linie franta, creasta asta isi inalta capul la aproape 1800m.

Ganditorul de la Boldoveni.


George a vrut sa isi schimbe poza de profil - asa ca am facut un foto session sub Vlascu Mare.


Adevaru-i ca am fost un grup foarte eterogen. Si foarte stabil psihic. Repet asta intr-una in fiecare blog fiindca consider ca e mult mai important decat factorul fizic. Ar fi cumplit sa ma "plimb" pe aici cu cineva care constant m-ar fute la melodie: Unde suntem? Cat mai avem? Ne prinde noaptea? Ne-am ratacit?


Portiunea asta de single trail a fost partial pretabila la ciclism. De fapt asta a fost cam cea mai frustranta. Puteai sa dai 2-3 pedale, dupa care te blocai in santurile adancite de ape.

Cam tot pe aici am renuntat si la ideea de a mai continua pana la intersectia cu traseul de maraton de la Hercules. Planul initial fusese de mult abandonat - cam de cand intrasem in creasta. Pe masura ce inaintam cu viteza melcului turbat, am renuntat la Canicea si la parcurgerea traseului de la Hercules.

Acuma visam sa ajungem pe lumina in Bogaltin si de acolo sa ne intoarcem pe asfalt la masini.

In final am renuntat si la Bogaltin si ne-am multumit cu o coborare "inventata" pe loc catre Topla.

1000m diferenta de nivel la vale pe un drum superb de enduro. Partea cea mai faina a turei coborarea aceasta.

Cu ultimele raze de lumina ajungem la sosea si de acolo  ii dam in viteza catre saua Arsuri si inapoi la masini.

A fost o tura...utila. Creasta Cernei a disparut de pe hartile mele cu aceasta ocazie. Am avut parte de niste peisaje de vis si de un grup excelent. A fost un una din "acele" ture.

Si acuma urmeaza calatoria in tara Pemilor. De data asta folosim bicicleta pentru ce a fost ea inventata...

Niciun comentariu: