Social Icons

Ziua 5 - San Pelegrin, Valles, Santa Lucia

Data: 12.08.15
Participanti: Elena, Alex,Ana
Locatie: Herculane
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Povestea din ziua a 5-a a aparut la vreo saptamana dupa ziua a 4-a. In momentul in care scriu asta, organizarea de la 2BE a intrat pe ultima suta de metri si nu mai poate fi intoarsa din drum. Asa ca am iara ceva timp.

Dupa o zi de trekking, am revenit in saua bicicletei. Apelam din nou la masina pentru a ajunge in zona pasurilor propuse pentru aceasta zi.

Ne trezim din ce in ce mai de dimineata pe masura ce trec zilele. Pregatirea turei dureaza din ce in ce mai putin - se instaleaza rutina.

E vorba din nou de o tura in circuit. Primul pas al zilei va fi San Pelegrin.

A fost iara o zi grea. Coborarea in alergare de la Terazza del Dolomiti a facut ravagii. Febra musculara a fost crunta. Pe jos nu puteam umbla, pe bicicleta era relativ mai bine, dar oricum ma chinuiam destul de tare.

San Pelegrin a fost un pas aparte - era de fapt un platou cu o statiune de ski pe el.

De aici am continuat catre urmatorul pas -Valles.Uite, sincer de asta nu-mi aduc deloc aminte. Vad ca si poze am facut putine pe el, asa ca nu pot sa imi amintesc detalii legate de urcare. Cred ca trebuie sa mai merg o data.

Un pas greu. O fata fericita. O mama multumita.

Multe chestii se transmit. Fizionomia, trasaturile comportamentale. Ma uit la poza asta si ma vad pe mine, la fel ca atunci cand ma uit la taica-miu cum sta si fumeaza si imi dau seama ca si eu fac exact la fel.

Din Valles ca sa inchidem tura gasisem pe o harta un drum care ne intorcea la masina peste pasul Santa Lucia. Pe harta drumul parea sa fie secundar. Dar cum m-am obisnuit ca in Alpi absolut orice drum e asfaltat, nu am dat atentie faptului ca parea asa mic si insignifiant pe harta.

Ei bine, nu era asfaltat. Iar noi eram cu slick-urile. Totusi sa nu exageram: chiar daca nu era asfaltat, era un forestier perfect, luat la nivela.

Drumul urca usor printr-o padure de pini. E o evadare placuta dupa zeci de km de asfalt unde am inhalat gaze de esapament in continuu.

Aici e liniste. Si e primul loc din Dolomiti unde miroase a padure.

Mi-a placut mult zona aceasta. Chiar am apreciat lipsa circulatiei si a zgomotului.

Partea cu adevarat frumoasa avea sa vina dupa ce am iesit din padure in golul alpin.

In punctul acesta era deja clar ca o sa fim in stare sa parcurgem pe bicicleta pasul - la inceput am avut temeri serioase.
Ne apropiem de pas. Azi a fost ziua pasurilor sfinte: Sfantul Pelegrin, Sfanta Lucia... In Franta aveam sa ajungem la concluzia ca toate localitatile sunt sfinte; abia de am vazut vreuna care sa nu aiba vreun nume de sfant.

Cabana clasica din pas. O singura data am avut surpriza sa ajungem intr-un pas si sa nu gasim asa ceva. In rest stiam sigur ca la finalul catararii vom avea unde bea o bere sau un suc.

De pe soselele asfaltate in pasurile mai montane.

Fericire.

Si a urmat o coborare infernala. M-a obosit cat un maraton de MTB de 100km. A fost groaznic. Se da: o bicicleta MTB cu slick-uri umflate la 4 atmosfere. Un drum forestier cu griblura. O panta foarte abrupta. O supra sarcina pe bicicleta data de Ana.

Au urmat 16km de coborare la capatul carora eram daramat fizic. Si nu, asta nu o sa o mai incerc niciodata. A trebuit sa stau super concentrat si sa controlez derapajele continue ale bicicletei. Ana a simtit si ea mirosul acru a spaimei, asa ca a tacut malc - de obicei pe coborari tipa de bucurie. Aici a fost mucles.

In sfarsit in vale. Am scapat. Amantrei.

Asta era privelistea de la cort, din Canazei.

O zi faina, care a culminat cu partea de offroad si cu adrenalina de pe coborare.

Yep Ana, amandoi am mai crescut cu un an...

Niciun comentariu: