Social Icons

Povestea

Data: 21.03.15
Participanti: Elena, Alex, Vladimir, Mircea
Locatie: Domasnea-Cornereva
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Filme: https://www.youtube.com/watch?v=DMTzyF29n74
Track-uri: https://www.strava.com/activities/272164430

Am asteptat tura asta ca .... pe prima tura de MTB dupa mult timp. Am tot desenat pe Google Earth pe unde o sa fie track-ul. M-am tot uitat pe prognoze. Am tot cercetat stratul de noroi din parcare ca sa vad cat de repede se usuca.

Ideea e sa gasim niste trasee cat mai faine pentru evenimentul ala - 2BE. E vital ca traseele sa fie faine. De fapt din punctul meu de vedere e singurul lucru care conteaza. Nu ma intereseaza promovarea ciclismului, salvarea planetei, consilierea balenelor albastre depresive si alte barbi de genul asta.

Vreau trasee faine, intr-o zona faina pe care sa se dea oameni faini. Atat.

De-a lungul anilor am strans destule ture prin partea aceea. Acuma vreau sa mai acopar niste "gauri negre". Si vreau sa urc! Sa ma dau la vale! Sa ma umplu de noroi! Sa vad naibii o data verde in fata ochilor!

Mi s-a luat pana peste cap de sosea si de pedalat prin bucatarie.

Fara nici un fel de mirare la apelul pentru tura raspunde doar Mircea si Vladimir. Daca stau bine sa ma gandesc de acuma inainte de fapt nici nu o sa mai chem pe altii la ture. Doar o sa ma laud pe unde ma duc, dar de mers in tura merg doar cu ei. Super stabili psihic si bine pregatiti fizic.

Plecam din Timisoara pe o vreme perfecta pentru bicicleta: -2 grade. Pe masura ce ne apropiem de Domasnea vad ca toti muntii, si mai rau, toate dealurile, sunt acoperite de zapada.

La naiba! Asta nu era aici saptamana trecuta. In afara mea, oamenii sunt optimisti. |Pare-se ca fiecare astepta sa iasa din oras. Totusi zapada nu ma prea incanta. Si nu neaparat zapada. Ci portiunea dintre zapada si uscat. Acolo unde exista braul de noroi.

Oprim in Domasnea si incep sa ma joc de-a micul Spielberg. Am primit o camera de filmat de la Dan si azi vreau sa fac un filmulet.

Uite, pe asta:

Una peste alta concluziile la filmare ar fi ca:

Filmarea in sine e o operatiune usoara. Acumulatorii tin putin. Post procesarea dureaza cam cat scrierea unui blog decent dupa ce ai terminat cu "learning curve-ul". Dar imaginile filmate sunt incredibil de miscate. Asa ca din filmarile facute am taiat aproape tot ce era filmat din miscare si am pastrat doar filmarile statice. Asta e o problema serioasa si ma mai gandesc daca imi iau asa gadget.

Si GPS-ul mi-a facut figuri. Atata l-am bazait in saptamana ce-a trecut, ca nu am mai reusit sa il folosesc.

Dupa ce am alimentat la botul masinii suntem in sfarsit gata de plecare. Urcarea e clasica pe langa cimitir si dupa aia pe forestierul care duce catre creasta. Picioarele trebuie sa-si aminteasca ca asta e MTB si nu cursiera. Ca e alta pozitia, alta cadenta, alta viteza.

Reusesc intr-un final sa setez GPS-ul si cotim brusc dreapta iesind de pe forestier si intrand direct pe zapada. Inca e inghetata si se sparge sub apasarea bicicletelor. E o senzatie faina, noua.

Urmeaza prima coborare care ne scoate in Canicea. Nu am evoluat la coborari peste iarna - ar fi fost si culmea sa se intample asta in somn sau pe trainer. Dar cu siguranta nu am regresat si nu am nevoie de perioade de acomodare.

Si de data asta am si frane la bicicleta. Apropo, azi am venit cu bijuteria. Am scos-o sa vada si ea cum e afara.

Din satul Canicea drumul ne duce pe o portiune noua, pe sub creasta Canicei. Mai exact prin livezile oamenilor si pe pasuni, mai putin pe drumuri. Asta fiindca am refuzat sa urmaresc milimetric track-ul desenat din scaunul de corporatist.

De data asta, realitatea virtuala a batut realitatea de la fata locului. La finalul turei, cu o singura exceptie (destul de semnificativa), am concluzionat ca daca ai rabdare si desenezi frumos in Google Earth, poti sa mergi orbeste pe track-ul respectiv.

Pe portiunea asta ne-am umplut de noroi. Si noi si bicicletele. Mai ales bicicletele. Mircea apeleaza destul de des la ulei, el e si cel mai putin interesat de aspectul impachetarilor cu namol - daca prin mijlocul baltii i se pare lui ca e traseul pe acolo se duce.

Portiunea e frumoasa. Si cand e uscata sigur e foarte frumoasa. Iesim de pe ea si facem jonctiunea cu "faimoasa" urcare in Canicea. "Faimoasa" fiindca o facem cel putin o data pe an si fiindca e o urcare continua, foarte sustinuta si pe un teren bolovanos.

Elena are un fix - sa urce pe bicicleta pana in creasta. Si eu il am. Acuma pare ca nisipul e mai putin si bolovanii mai mici si reusesc sa birui urcarea. Din creasta se deschide o priveliste superba catre Muntii Cernei, Godeanu, Tarcu.

Toti 4 mergem cam in acelasi ritm. Vreme buna, peisaj superb, echipa buna. Continuam urcarea sustinuta pe creasta pana in punctul de unde vom cobora catre satul Pogara.

Vladimir face o pana, Elena vorbeste cu Ana, eu filmez. Toti mancam. Dupa care coboram cale de vreo 800m diferenta de nviel. O coborare frumoasa ca peisaj, nimic tehnic. Doar placut.

Din Pogara cotim la dreapta si dupa nici un km de asfalt incepem sa urcam prin Bogaltin. Acuma suntem exact pe traseul de la Hercules Maraton. Luam apa din sat, aflam cu neplacarere ca magazinul e deschis doar seara si plecam mai departe.

De la iesirea din sat treaba se impute. Pentru noi traseul nu mai e chiar ciclabil. Asa ca trecem la impins bicicletele. Si impingem la ele cale de 40 de minute pana aproape de Saua Matului. E clar ca pe aici nu putem baga traseul. Ar fi bataie de joc la adresa concurentilor.

Sunt de parere ca daca n-ai cata push-bike sau carry-bike, traseul ala e degeaba. Pe de alta parte daca o urcare o faci integral pe langa bicicleta, inseamna ca e bataie de joc.

Dupa un ultim si spectaculos carry-bike, ajugem pe un single trail de toata frumusetea.

Yuhuuuuuuuuuuu! Apuc sa fac 20m dupa care dau cat pot cu schimbatorul intr-un bolovan si dusa e urechiusa.

Mi-e clar deja ca e un fel de blestem cu bicicleta asta. Ma uit inteligent la bicicleta. Evident ca n-am ureche de rezerva. Vine Mircea. Mircea e special. E super priceput la mecanica. Se da foarte bine la vale si nu se enerveaza niciodata. Acuma ne interesau in particular calitatile 1 si 3. A, da si evident ca are la el o ureche universala de cadru (nici nu stiam ca exista asa ceva....). Repara bicicleta si suntem gata de drum.

Superb single trail.

Yuhuuuuuu!!!! Cobor pe partea cealalta a dealului si ii dau blana pe poteca. Trosc, pleosc, bum! De data asta s-a indoit urchea, s-a rupt schimbatorul si s-a dus lantul. Ma uit destul de dezarmat la XTR-ul rupt in doua. Paradoxal nu sunt nervos. A fost pana aici o tura superba. Asa cum am visat ca va fi.
Piesele alea se pot inlocui - de-aia imi vand zilnic 8 ore din viata. N-are rost sa stric restul turei enervandu-ma.

La ora la care scriu blog-ul: Mircea a inlocuit cage-ul si XTR-ul e functional. Mircea a reparat lantul (v-am zis ca e un maniac a mecanicii). Eu am gasit chiar in Timisoara ureche de cadru Scott.

Problema e ca eu nu mai am pe ce sa pedalez (din motive de salvat lantul, nu vreau sa il scurtez si sa il fixez pe o viteza). Asa ca acuma pe plat si pe urcare alerg pe langa bicicleta si ma dau pe ea doar la vale.

O coborare mult mai tehnica si foarte bolovanoasa ne duce catre Cornereva. Bucata asta de coborare este un deliciu. Ceea ce e o problema - e imposibil de urcat pe aici asa ca dealul cu Saua Matului iese aproape complet din schema pentru concurs (mai am o varianta de incercat totusi).

In Cornereva ne oprim la magazinul satesc unde pe langa iaurt, zacusca Olympia din vinete prajite si ardei amar ca dracu', pita si sfanta Cola mai luam si niste sfoara pentru a trece la faza de tractat.

Cola e universala. Am gasit-o peste tot pana acuma. Din strafundul junglei peruane pana in satele pierdute din Tana Toraja. E peste tot. Totusi imi amintesc de un sat unde n-aveau Cola, doar American Cola: Topla. Care intamplator e undeva peste deal de unde suntem noi acuma...

Mircea leaga bicicletele si asa ma trezesc tractat la deal. Dupa o analiza riguroasa a greutatii corporale deducem ca optim e sa il tragem pe Vladimir dupa noi. Si sa il tractez eu, fiindca urmeaza o ditamai urcare unde e bine ca ceilalti sa isi pastreze energia - eu oricum trebuie sa merg pe langa bicicleta.

Dupa vreo 4km de tractat parasim drumul si intram pe potecile care duc din nou catre creasta Canicei. Cei 3 coechipieri se tin bine in sa si biruie mare parte din urcare pe bicicleta pana in zona stanii (voi nu stiti unde e aia, important e ca stiu eu ca punct de reper).

Eu alerg doar la inceput pe langa ea, dupa care trec la impins. Dar ca sa ma consolez, sigur nu i-am tinut in loc. De fapt nu cred ca as fi tinut in loc nici un ciclist pe portiunea respectiva. Probabil asta a fost un fel de blestem a tuturor alergatorilor pe care in ultima perioada i-am boscorodit. Totusi nu mi-a displacut deloc mersul/alergatul, ba chiar mi-a placut. Au fost 800m verticali de urcare.

De acolo in schimb urmeaza un nou si inuman push-bike, care e exclus sa apara la concurs.

In creasta suntem in zapada pana la glezne. Seara coboara repede peste noi. Suntem uzi la picioare si frigul incepe sa muste tare. De aici intram pe coborarea de la Maratonul Zimbrilor. O portiune destul de lunga coboram exclusiv pe zapada. Nu am mai incercat asta niciodata - e foarte fain.

Coborarea e lunga - aproape 1000m diferenta de nivel pana in Domasnea. Elena isi ia tributul de tranta - fara repercusiuni din fericire. Vladimir face o a doua pana pe care nu mai are chef sa o repare asa ca periodic mai da cateva pompe ca sa poata inainta.

Eu pic in cap dupa un derapaj si ma tatuez pe fata si pe pulpa.

Intre timp seara a venit deja. Evident ca n-avem nici unul dintre noi frontale. Ar fi fost prea "mainstream".... Asa ca ultimii 5 km de coborare pe un forestier macinat de masinile de lemne, plin  de noroi si alunecos ii facem la pura inspiratie.

Dupa 9 ore de la plecare suntem inapoi la masina.

A fost acea TURA. Aia pe care o s-o tii tot timpul minte. Pe care o s-o povestesti cu drag.

E clar ca multe portiuni din ce am inspectat azi nu au ce cauta la un concurs. E iarasi clar ca exista o problema in a lega punctul de start cu portiunile faine din tura de azi (asta e de fapt cea mai mare problema acuma).

Punand cap la cap turele din anii trecuti cu cea de azi, zona Canicea-Domasnea e epuizata din punctul de vedere a traseelor. Ne vom "retrage" saptamanile urmatoare catre Armenis-Tarcu-Semenic.

Totul se rezuma la a gasi "acele"trasee faine. Inclusiv organizarea in sine a evenimentului. Daca nu gasesc ceva care sa imi placa, ghinion, mai caut....

Tura a avut 48km  cu 2300m diferenta de nivel. Dar voi meritati mai mult, mult mai mult!



Sa vina week-end-ul!!!!!!!!!!

Niciun comentariu: