Blog-ul a fost scris inainte. Chiar inainte de 5 octombrie si a fost sub forma unui interviu acordat Andreei Dan si care a aparut si in revista primita in pachetul de start.
Acolo am spus tot ce simt eu fata de MPC. Tot ce inseamna pentru mine. Interviul e un pic mai jos.
Aici e doar un sec raport de cursa:
Am muncit mult pentru MPC. Probabil prea mult in prea scurt timp. Am inceput alergarile in a doua jumatate a lui septembrie, dupa ce am venit din Grecia. Pana atunci 2013 a insemnat bike.
Amanarea cu o luna a fost ca o mana cereasca. Pe plat mi-am depasit in luna ce a trecut toate limitele anterioare.
Dar a lipsit antrenamentul specific de munte. Strategia de cursa am facut-o tinand cont de aspectul acesta. De data aceasta urcarile nu o sa mai fie punctul meu forte. Trebuie sa cobor perfect, sa merg impecabil pe Umeri si sa alerg bine de la Chilii pana la sfarsit.
Obiectivul e 4.35. E perfect realizabil chiar si cu modificarea recenta de traseu.
Drum, nervi, poate pana la urma cum zice Elena e mai bine asa, Zarnesti, pregatirea de start.
Am altfel de emotii. Nu imi pun problema sa termin cursa. Dar vreau sa scot timpul respectiv.
Start.
E dificil acuma la final sa stiu exact unde am gresit. Stiind ca sunt deficitar editia asta pe urcari, am zis sa conserv energia. Am pornit precaut. Poate prea precaut.
N-am fortat pe urcarea spre Magura. Dar nici pe forestierul ce a urmat. A fost prima editie la care am mers acolo. Mi-a fost frica sa nu imi incarc inca picioarele. Plus ca "punctele de reper" din fata nu se departau foarte tare alergand. Tineam ritmul lor mergand. Probabil ca aici trebuia alergat. Aveam forta. Dar mi-a fost frica.
Noua urcare spre Folea a fost primul semn de atentionare. Aici am fost departe de catararile care ma entuziasmau alta data.
Am incetinit. Nu am forta sa castig pe catarari anul acesta, asa ca e important sa ma conserv si sa "ma rup" pe plat si coborari.
Pe platul si coborarea pana in Table maresc ritmul.
Gresesc grav aici. Nu imi iau cu mine nimic. Ma bazez pe apa din Spirlea. Poate ca ar fii trebuit sa merg la sedinta tehnica...
"Reperele" sunt in fata. Se departeaza. Si vine catararea spre Funduri. Probabil aici am gresit cel mai tare. Nu m-am abtinut. Nu am putut.
Am inceput sa fortez si sa depasesc. Pepi , Gica - si poate ca ar fi trebuit sa imi pun intrebari.
Se micsoreaza distanta fata de Pisy si de Dani si Fane. Urc ca anii trecuti. Doar ca acuma am nici 10% din antrenamentul de atunci.
Am ajuns bine in Funduri. Acuma cand ma uit in spate cred ca prea bine. Ma bazam pe coborarea tehnica de pe Valea Urzicii.
Dar aici am deja picioarele incarcate. Si nici aderenta papucilor nu imi da incredere. Totusi, reduc si mai mult ecartul fata de grupurile din fata.
Cumva problemele au inceput sa apara pe Umeri. O oboseala indepartata. Nu m-am taiat. Sunt prea batran ca sa mai cad in capcana aia. Am stiut cand sa iau energizantele. Dar Umerii au mers prost.
Nu m-a depasit nimeni, nu a crescut distanta celor din fata. Ba chiar a scazut. Dar incep sa ma apropii de limita de timp impusa. Aici trebuia sa zbor.
Simt ca sunt probleme si scad viteza. Fiecare portiune de urcare o merg. Inca sper ca pot recupera totul pe coborarea spre Plai si pe cea din Chilii.
Vreau sa uit ca undeva in fata pandeste Diana...
Nici coborarea pana in Plai nu merge bine. totusi in Plai sunt inca la limita pentru 4.35. Daca totul ar fii perfect inca s-ar putea.
Nu sunt obosit. E mai ciudat. N-am forta de alta data pentru a strange din buci si a-i da inainte.
Diana era prietena mea. Aici, editie de editie am "explodat". Anul acesta a fost cumplit pe Diana.
Sus eram in afara timpului. Fetele mele sunt acolo si ma incurajeaza. Dar sus in Diana pentru mine MPC 2013 s-a terminat.
Am redus complet motoarele. Nu mai avea nici un sens sa alerg ca bezmeticul - nu mai pot scoate timpul propus. Asa ca alerg la trecerea kilometrilor.
5.03 timpul final.
MPC a trecut. Am uitat de el. Luni intru in sala, inclin banda la 15% si ma apuc de munca. Urmeaza EcoMarathon si acolo trebuie sa fiu in stare sa alerg toate catararile. Asa ca, la munca. Lamentarile au ramas in urma.
Si acuma interviul:
Salut Alex,
Probabil esti undeva in vacanta...acolo unde "cat vezi cu ochii"....
Daca ai chef, ai putea raspunde la doua, trei intrebari, in binecunoscutul stil caracteristic...de dragul vremurilor de demult, de dragul MPC-ului?!
1. Alex, esti unul dintre pasionati! Ai ciclismului, ai alergatului, ai hoinaritului! Ai stilul tau propriu de exprimare, de traire, de viata!
Lumea(noi) te stie/stim un "nebunatic" simpatic care spune pe sleau ceea ce crede; te stie un povestitor bun, un sportiv care doar a progresat, un om care face "experimente" cu el si limitele sale, dar niciodata doar de dragul de a face prezenta! Legat de MPC-Salomon, ce trairi te leaga de acest concurs numit de noi INCEPUTUL?
Ma simt acuma ca la interviu, urmarit de o camera ascunsa undeva:).
Uite, ca intre vechi prieteni, poate nu ne asculta nimeni : MPC chiar este INCEPUTUL. A mai fost precedat de doar un alt concurs - acolo unde te-am cunoscut pe tine si pe Luci.
Fara a folosi vorbe mari, de la voi am invatat tot. Cu voi am inceput. Cu MPC-ul. Dupa aceea a fost restul. Dar totul ne leaga de acel inceput si de cei cativa oameni care atunci au avut o nebunie, o pasiune, pe care ne-au insuflat-o si noua.
Ce trairi ma leaga? Destul de simplu: absolut tot ceea ce facem noi acuma se leaga strans de acel inceput. Se poate numi stil de viata sau orice alt sinonim gasesti. Candva, la un moment dat (legat direct de MPC), noi am imbratisat modul acesta de viata.
Asa ca pentru noi, MPC-ul reprezinta un punct de cotitura. Nu neaparat sportiv, ci mult mai profund: noi prieteni, noi experiente, noi orizonturi s-au deschis atunci. Si cel mai important, un nou mod de a vedea lucrurile, de a trai.
Asta reprezinta pentru noi MPC-ul. Departe de a fi doar un munte frumos in care te duci sa alergi 41km. Nu se masoara in orele in care termini cursa. Nici in locul din clasament. MPC-ul e gasca aia faina care in mod subtil ne-a schimbat modul de a fii.
Daca MPC n-ar fi existat, sper ca ne-ar fi dus capul sa il inventam noi. Lumea noastra ar fii fost cu siguranta altfel fara el.
2. Anul acesta ai participat la 2 din cele 3 evenimente CM ( momentan esti pe locul 13 in clasament) si anume "3Munti" care iti vine ca o manusa si recentul UTF. Ce te impinge sa participi la aceste curse? Cum nu te impiedica faptul ca ajungi la aceste evenimente strabatand sute de km in masina, ca familia nu te poate insoti mereu, ca antrenamentul poate nu e de ajuns si cu specific, ca sunt cheltuieli care nu se amortizeaza, ca nu ai asteptari si nu "vanezi" nimic, ca vei fi intr-un loc unde ai mai fost de zeci de ori? Care este motivatia ta pentru toate aceste sacrificii?
Ooooo!!!!
"3 Munti" si "UTF" sunt niste concursuri pentru care nu ajung onomatopeele. Sunt atat de...unice, diferite, faine, provocatoare, dragi mie incat n-ai cum sa le descrii.
Pentru evenimentele acestea nu exista bariere finaciare, de timp, de efort. De fapt pentru a merge la ele nu exista nic un fel de bariere. Uite si acuma cand scriu imi amintesc numai cu drag de ele. Cum pedalam cu "ochelaristul" Silviu sau cum alergam cu "nebunul" de Andrei. Sau cau "incapatanatul" de Bobi.
Sunt concursuri de echipa - ceea ce spune mult despre spiritul Carpathian Man. Pe langa latura sportiva a unui concurs, la fel de importanta e si latura umana. Aici te descoperi pe tine ca om: atunci cand esti obosit si nu mai poti si colegul te ajuta. Atunci cand glumesti, cand razi, cand strigi a neputinta. Cand te enervezi. Dar cand tot timpul tii minte ca mai important decat orice e sa fii OM si sa te simti bine alaturi de partenerul tau.
Tiii!!!! Ca si acuma imi vine numai sa chiui. Cand ma gandesc la Zbarcioara. Sau la schimbatorul rupt. Sau cum horcaiam dupa Silviu. Sau cum alergam ca bezmeticii pe Vistea.
Sau serile de povesti dupa fiecare zi de cursa. Alea sunt cele mai faine. Cand stau toti gramada si povestesc. Si rad. Si lumea toata e mica si se rezuma la gasca aia de prieteni. Astea nu se pot transpune in cuvinte.
Nu exista "sacrificii" pentru aceste evenimente. Eu nu vad ca "sacrific" ceva pentru a participa la ele. E vorba de ceea ce ne place. Niciodata nu sacrifici ceva pentru a face ceea ce iti place.
3. Ai sa participi la MPC-Salomon 2013? De ce?
Multam fain si sa auzim doar de bine!
Evident ca o sa particip si anul acesta la MPC. Din toate motivele enumerate mai sus. Si mai adaug unul: din respect.
Uite un secret : la MPC n-am concurat niciodata. Probabil e singurul concurs la care n-am concurat. De fiecare data am fost cumva in "afara". Pur si simplu m-am bucurat ca sunt acolo, ca fac ceea ce imi place, cum imi place. E concursul unde las inversunarea acasa. Unde imi place sa vorbesc cu ceilalti concurenti. Sa rad, sa glumesc sa strig de bucurie.
Vin si numai sa stau seara la Caminul Cultural si sa beau o bere si sa vad toti oamenii aceia stransi acolo.
Vin si numai pentru a merge cu Elena si Ana a doua zi, pentru a mia oara ,la Curmatura.
Vin pentru ca e MPC. E INCEPUTUL. Poti sa ajungi oriunde, dar niciodata, nicicum nu ai dreptul sa uiti de unde ai pornit.
Acolo am spus tot ce simt eu fata de MPC. Tot ce inseamna pentru mine. Interviul e un pic mai jos.
Aici e doar un sec raport de cursa:
Am muncit mult pentru MPC. Probabil prea mult in prea scurt timp. Am inceput alergarile in a doua jumatate a lui septembrie, dupa ce am venit din Grecia. Pana atunci 2013 a insemnat bike.
Amanarea cu o luna a fost ca o mana cereasca. Pe plat mi-am depasit in luna ce a trecut toate limitele anterioare.
Dar a lipsit antrenamentul specific de munte. Strategia de cursa am facut-o tinand cont de aspectul acesta. De data aceasta urcarile nu o sa mai fie punctul meu forte. Trebuie sa cobor perfect, sa merg impecabil pe Umeri si sa alerg bine de la Chilii pana la sfarsit.
Obiectivul e 4.35. E perfect realizabil chiar si cu modificarea recenta de traseu.
Drum, nervi, poate pana la urma cum zice Elena e mai bine asa, Zarnesti, pregatirea de start.
Am altfel de emotii. Nu imi pun problema sa termin cursa. Dar vreau sa scot timpul respectiv.
Start.
E dificil acuma la final sa stiu exact unde am gresit. Stiind ca sunt deficitar editia asta pe urcari, am zis sa conserv energia. Am pornit precaut. Poate prea precaut.
N-am fortat pe urcarea spre Magura. Dar nici pe forestierul ce a urmat. A fost prima editie la care am mers acolo. Mi-a fost frica sa nu imi incarc inca picioarele. Plus ca "punctele de reper" din fata nu se departau foarte tare alergand. Tineam ritmul lor mergand. Probabil ca aici trebuia alergat. Aveam forta. Dar mi-a fost frica.
Noua urcare spre Folea a fost primul semn de atentionare. Aici am fost departe de catararile care ma entuziasmau alta data.
Am incetinit. Nu am forta sa castig pe catarari anul acesta, asa ca e important sa ma conserv si sa "ma rup" pe plat si coborari.
Pe platul si coborarea pana in Table maresc ritmul.
Gresesc grav aici. Nu imi iau cu mine nimic. Ma bazez pe apa din Spirlea. Poate ca ar fii trebuit sa merg la sedinta tehnica...
"Reperele" sunt in fata. Se departeaza. Si vine catararea spre Funduri. Probabil aici am gresit cel mai tare. Nu m-am abtinut. Nu am putut.
Am inceput sa fortez si sa depasesc. Pepi , Gica - si poate ca ar fi trebuit sa imi pun intrebari.
Se micsoreaza distanta fata de Pisy si de Dani si Fane. Urc ca anii trecuti. Doar ca acuma am nici 10% din antrenamentul de atunci.
Am ajuns bine in Funduri. Acuma cand ma uit in spate cred ca prea bine. Ma bazam pe coborarea tehnica de pe Valea Urzicii.
Dar aici am deja picioarele incarcate. Si nici aderenta papucilor nu imi da incredere. Totusi, reduc si mai mult ecartul fata de grupurile din fata.
Cumva problemele au inceput sa apara pe Umeri. O oboseala indepartata. Nu m-am taiat. Sunt prea batran ca sa mai cad in capcana aia. Am stiut cand sa iau energizantele. Dar Umerii au mers prost.
Nu m-a depasit nimeni, nu a crescut distanta celor din fata. Ba chiar a scazut. Dar incep sa ma apropii de limita de timp impusa. Aici trebuia sa zbor.
Simt ca sunt probleme si scad viteza. Fiecare portiune de urcare o merg. Inca sper ca pot recupera totul pe coborarea spre Plai si pe cea din Chilii.
Vreau sa uit ca undeva in fata pandeste Diana...
Nici coborarea pana in Plai nu merge bine. totusi in Plai sunt inca la limita pentru 4.35. Daca totul ar fii perfect inca s-ar putea.
Nu sunt obosit. E mai ciudat. N-am forta de alta data pentru a strange din buci si a-i da inainte.
Diana era prietena mea. Aici, editie de editie am "explodat". Anul acesta a fost cumplit pe Diana.
Sus eram in afara timpului. Fetele mele sunt acolo si ma incurajeaza. Dar sus in Diana pentru mine MPC 2013 s-a terminat.
Am redus complet motoarele. Nu mai avea nici un sens sa alerg ca bezmeticul - nu mai pot scoate timpul propus. Asa ca alerg la trecerea kilometrilor.
5.03 timpul final.
MPC a trecut. Am uitat de el. Luni intru in sala, inclin banda la 15% si ma apuc de munca. Urmeaza EcoMarathon si acolo trebuie sa fiu in stare sa alerg toate catararile. Asa ca, la munca. Lamentarile au ramas in urma.
Si acuma interviul:
Salut Alex,
Probabil esti undeva in vacanta...acolo unde "cat vezi cu ochii"....
Daca ai chef, ai putea raspunde la doua, trei intrebari, in binecunoscutul stil caracteristic...de dragul vremurilor de demult, de dragul MPC-ului?!
1. Alex, esti unul dintre pasionati! Ai ciclismului, ai alergatului, ai hoinaritului! Ai stilul tau propriu de exprimare, de traire, de viata!
Lumea(noi) te stie/stim un "nebunatic" simpatic care spune pe sleau ceea ce crede; te stie un povestitor bun, un sportiv care doar a progresat, un om care face "experimente" cu el si limitele sale, dar niciodata doar de dragul de a face prezenta! Legat de MPC-Salomon, ce trairi te leaga de acest concurs numit de noi INCEPUTUL?
Ma simt acuma ca la interviu, urmarit de o camera ascunsa undeva:).
Uite, ca intre vechi prieteni, poate nu ne asculta nimeni : MPC chiar este INCEPUTUL. A mai fost precedat de doar un alt concurs - acolo unde te-am cunoscut pe tine si pe Luci.
Fara a folosi vorbe mari, de la voi am invatat tot. Cu voi am inceput. Cu MPC-ul. Dupa aceea a fost restul. Dar totul ne leaga de acel inceput si de cei cativa oameni care atunci au avut o nebunie, o pasiune, pe care ne-au insuflat-o si noua.
Ce trairi ma leaga? Destul de simplu: absolut tot ceea ce facem noi acuma se leaga strans de acel inceput. Se poate numi stil de viata sau orice alt sinonim gasesti. Candva, la un moment dat (legat direct de MPC), noi am imbratisat modul acesta de viata.
Asa ca pentru noi, MPC-ul reprezinta un punct de cotitura. Nu neaparat sportiv, ci mult mai profund: noi prieteni, noi experiente, noi orizonturi s-au deschis atunci. Si cel mai important, un nou mod de a vedea lucrurile, de a trai.
Asta reprezinta pentru noi MPC-ul. Departe de a fi doar un munte frumos in care te duci sa alergi 41km. Nu se masoara in orele in care termini cursa. Nici in locul din clasament. MPC-ul e gasca aia faina care in mod subtil ne-a schimbat modul de a fii.
Daca MPC n-ar fi existat, sper ca ne-ar fi dus capul sa il inventam noi. Lumea noastra ar fii fost cu siguranta altfel fara el.
2. Anul acesta ai participat la 2 din cele 3 evenimente CM ( momentan esti pe locul 13 in clasament) si anume "3Munti" care iti vine ca o manusa si recentul UTF. Ce te impinge sa participi la aceste curse? Cum nu te impiedica faptul ca ajungi la aceste evenimente strabatand sute de km in masina, ca familia nu te poate insoti mereu, ca antrenamentul poate nu e de ajuns si cu specific, ca sunt cheltuieli care nu se amortizeaza, ca nu ai asteptari si nu "vanezi" nimic, ca vei fi intr-un loc unde ai mai fost de zeci de ori? Care este motivatia ta pentru toate aceste sacrificii?
Ooooo!!!!
"3 Munti" si "UTF" sunt niste concursuri pentru care nu ajung onomatopeele. Sunt atat de...unice, diferite, faine, provocatoare, dragi mie incat n-ai cum sa le descrii.
Pentru evenimentele acestea nu exista bariere finaciare, de timp, de efort. De fapt pentru a merge la ele nu exista nic un fel de bariere. Uite si acuma cand scriu imi amintesc numai cu drag de ele. Cum pedalam cu "ochelaristul" Silviu sau cum alergam cu "nebunul" de Andrei. Sau cau "incapatanatul" de Bobi.
Sunt concursuri de echipa - ceea ce spune mult despre spiritul Carpathian Man. Pe langa latura sportiva a unui concurs, la fel de importanta e si latura umana. Aici te descoperi pe tine ca om: atunci cand esti obosit si nu mai poti si colegul te ajuta. Atunci cand glumesti, cand razi, cand strigi a neputinta. Cand te enervezi. Dar cand tot timpul tii minte ca mai important decat orice e sa fii OM si sa te simti bine alaturi de partenerul tau.
Tiii!!!! Ca si acuma imi vine numai sa chiui. Cand ma gandesc la Zbarcioara. Sau la schimbatorul rupt. Sau cum horcaiam dupa Silviu. Sau cum alergam ca bezmeticii pe Vistea.
Sau serile de povesti dupa fiecare zi de cursa. Alea sunt cele mai faine. Cand stau toti gramada si povestesc. Si rad. Si lumea toata e mica si se rezuma la gasca aia de prieteni. Astea nu se pot transpune in cuvinte.
Nu exista "sacrificii" pentru aceste evenimente. Eu nu vad ca "sacrific" ceva pentru a participa la ele. E vorba de ceea ce ne place. Niciodata nu sacrifici ceva pentru a face ceea ce iti place.
3. Ai sa participi la MPC-Salomon 2013? De ce?
Multam fain si sa auzim doar de bine!
Evident ca o sa particip si anul acesta la MPC. Din toate motivele enumerate mai sus. Si mai adaug unul: din respect.
Uite un secret : la MPC n-am concurat niciodata. Probabil e singurul concurs la care n-am concurat. De fiecare data am fost cumva in "afara". Pur si simplu m-am bucurat ca sunt acolo, ca fac ceea ce imi place, cum imi place. E concursul unde las inversunarea acasa. Unde imi place sa vorbesc cu ceilalti concurenti. Sa rad, sa glumesc sa strig de bucurie.
Vin si numai sa stau seara la Caminul Cultural si sa beau o bere si sa vad toti oamenii aceia stransi acolo.
Vin si numai pentru a merge cu Elena si Ana a doua zi, pentru a mia oara ,la Curmatura.
Vin pentru ca e MPC. E INCEPUTUL. Poti sa ajungi oriunde, dar niciodata, nicicum nu ai dreptul sa uiti de unde ai pornit.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu