Social Icons

Marele B. O altfel de poveste

22.11.13
Participanti:Alex
Locatie: Banat, Oltenia

La 14.16 am plecat. Ca a trebuit sa imi mai mananc ceva nervi pe la lucru. Nu cred ca e o idee buna sa pleci in tura dupa ce ai repetat toate injuraturile cunoscute si te-ai rugat la Dumnezeul calculatoarelor sa eutanasieze toti imbecilii, dar nu am alta solutie.

Pana la urma am decalat (in avans) plecarea cu 12 ore. Calculele care au dus la aceasta alegere au fost asa de sofisticate incat as plictisi si un progamator de Conti cu ele.

Ideea e ca pana la urma am plecat. Am numit tura Marele B. Fiindca nu mi-a mai dat nimica prin cap dupa BBB si BBBB.

Elena cu Ana sunt la Slatina. De fapt in Proaspeti - un sat la 6km de Slatina. Acolo locuiesc parintii Elenei.

Aproape nimeni nu m-a crezut cand am zis ca o sa ma duc cu bicicleta pana acolo. A mei cu siguranta nu.

De ce as face asta? Nici chiar cand m-a strafulgerat - uite ase cam ca durerea aia pe care o ai cand iti trage unul un sut in coaie cu mingea - nu stiu de unde a venit. A venit si gata.

M-am impacat cu ideea ca e vorba de genialitate innascuta si ca nu trebuie sa pun la indoiala capacitatile uimitoare ale subconstientului meu.

Adevaru-i ca nici acuma habar n-am de ce am facut tura asta. Doar ca a venit atunci asa ca sutul ala...

Am tot calculat si gandit tura. Ba chiar m-am si antrenat asiduu pentru ea. O saptamana intreaga inainte de ea am stat nemiscat pe fotoliul din camera de la Ana cu o bere (doua, trei,..) si cu ochii beliti in tavan. Nu e ceea ce credeti voi - era pregatirea mentala a cursei - vizualizam traseul.

Dupa aceea aproape am dezvoltat propriile modele matematice de predictie a vremii petru intervalul cand voi fi in cursa.

Si dupa aceea mi-am facut meticulos bagajul.

Si uite-ma asa, in parcarea de la firma gata de tura. Oare Columb, Magellan, Vasco da Gama au avut ceva cuvinte inaltatoare cand au pornit in expeditiile lor? Habar n-am, dar cu Bobi am hotarat ca epitaful meu - in cazul in care ma spulbera TIR-ul - sa fie : "Sa-mi bag pula..."

Cu aceste ganduri inaltatoare am pornit la drum.

Ca dovada ca nu ma grabesc niciunde am bunul simt sa ma si opresc la primul semafor -chestie pe care nu am mai facut-o... cam de cand am bicicleta. Am auzit eu ca e bine sa ii "ungi" pe zeii TIR-urilor, asa ca eu consider aceasta ca un fel de acatist.

Trec peste calea ferata fara nici o utilitate si...iata-ma in necunoscut! De fapt doar in afara orasului, in marea de soferi care se indreapta spre minunata zona rezidentiala Mosnita - un fel de Texas al Banatului. Ii lipsesc doar sondele - restul similitudinilor se mentin.

De la inceput se pare ca nu am dat de pomana cat si cui trebuie. Dar nu ma mir: asa imi dadusera si mie calculele - daca in tura asta exista vreo directie din care ar trebui sa nu bata vantul, aia e una singura: ESE.

Na, de acolo o sa bata cel putin pana la intrarea in noapte.

Nu poti sa le ai pe toate: vreme buna, caldura - astea au fost bifate. In contra balanta primesc vantul. Nu e puternic - ca daca ar fi asa as lua direct trenul. E doar atat cat sa te enerveze. Ca un cos pe cur: poti sa pedalezi mai departe, dar tot te jeneaza.

Eu nu am cosuri pe cur - m-am dat cu galbenele pe toata partea dorsala si nu numai, de abia ma tin ca sa nu alunec de pe sa. In schimb am vant de fata.

La Buzias imi dau deja seama ca toate calculele mele de viteza medie si ora estimata de ajuns in Slatina au fost pure fantazii. Nu se mentin in conditiile astea.

Cum nici prin cap nu imi trece sa renunt - de fapt nu mi-am imaginat nici macar o secunda ca acest plan maret ar avea cea mai mica probabilitate de esec, pedalez mai departe fara sa ma "efortez".

Buzias - statiune de interes national. Mie mi se pare o groapa care imi aminteste de povestile cu sanatoriile de TBC-isti - sper sa nu ma trimita Ana aici cand o sa ajung la faza de Pampersi.

Sinersig - amintiri placute. Eiiii...ce fain a "murit" Mariuta aici. Dusa a fost cureaua de transmisie. Aia da masina. Credincioasa ca un caine raios.

O...si curba asta. Tiii cum am zburat aici cu masina de pe sosea cu Bobi! Si acuma tin minte fata lui cand a supt tigara de "dupa".

Pe ultimii km pana in Lugoj nu mai am cu ce sa imi umplu mintea. La parametrii nu ma uit ca sa n-o iau razna asa ca habar n-am cu ce viteza merg sau ce cadenta am.

Lugoj. N-am nici un pic de apa. In al doilea bidon am 12, da, doisprezece geluri foarte putin diluate.
Asa ca opresc la Petrom - aici incepe seria de bantuit prin benzinarii. Iau apa cu bule (niciodata n-am inteles de ce ar da cineva bani pe apa fara bule. Aia fara bule o iei pe gratis de la fantana de langa bloc. Daca tot vrei sa cumperi apa, macar ia din aia cu bule).

Vanzatorul se uita la mine ca la unul picat din cer.

Nu scuip in san ca nu-mi place sa ma balosesc, dar de aici voi infrunta titanii. Intru pe drumul catre Caransebes si sunt intampinat de TIR-uri.

Mari, greoaie, trec razant pe langa mine.

La un moment dat realizez ca incepusem sa numar mormintele incropite pe marginea drumului. Unde murisera soferi, pietoni sau poate biciclisti...

Pe la al 6-lea imi dau seama ca asta nu e chiar o chestie motivationala. Nu de alta, dar nu am facut nici 10km de la iesirea din Lugoj.

Cu ce sa-mi mai ocup eu mintea oare? Uite, Radu e tare: pleaca in Thien Shan pe bicicleta. Si se si intoarce pe ea.

Pana prin Jena imi imaginez cum ar fi sa merg si eu. Sau cum ar fi sa merg cu fetele mele in America de Sud  - am furat de undeva o idee si acuma mi s-a infipt in cap.

In Jena se aude din masina Politiei: "Pana la ivirea (n-au zis "ivirea" ca ala e un cuvant complicat si le-ar fi crapat capul de la efort) zorilor, aveti obligatia sa aveti farul aprins".


Dupa Jena l-am si aprins.

Tot dupa Jena a sunat si tata. Chiar nu credea ca sunt asa tampit. Inca e bine (pentru mine) ca pot oferi surprize.

Fosta benzinarie Mura. Mama de ei de japita, macar sa-i fi rupt gatul atunci si s-o fi bagat ca lumea in spital. Ma enervez iara cand imi amintesc.

Jupa si uite ca se apropie si Caransebesul si noaptea.

Masina Politiei ma depaseste in intersectie si se opreste in fata mea.


"De unde veniti si incotro mergeti?"
"De la Timisoara si merg la Slatina"
"Slatina Timis (asta e la vreo 20km de Caransebes) sau Slatina Olt  (si zambeste smechereste)? "
"Slatina Olt"

Evident ca nu aveam aparatul foto la mine - iesea o poza buna.

Apreciez ca nu au chemat pe baietii cu camasa de forta. Mi-au scris totusi un avertisment.

Omul chiar avea dreptate. In stilul clasic am crezut ca foita mea galbena e si reflectorizanta, dar m-am inselat. Asa ca aratam pe drum ca o caruta plina de lumini, dar fara carutas.

Dupa ce am mai stat o vreme la povesti cu ei, am plecat mai departe. I-am convins ca totusi ma opresc in Turnu Severin.

Tot acuma mai suna odata telefonul - am fost informat ca mi se oprise tracking-ul live de pe telefon. Ala avea mai multe scopuri: unu si cel mai important era sa ma laud. Ca merit. Ca pot. Ca am eu chef.

Dupa aia avea si un scop de siguranta. Ca sa nu faca maica-mea infarct asteptand sa ajung eu in Slatina.

Si a venit si noaptea. Cam pe cand am trecut pe langa restaurantul ala fain unde ne-a zis Mardale sa mancam.

La iesirea din Caransebes era deja bezna. Deja creasem o simbioza perfecta cu TIR-urile. Ne simteam reciproc. Eu eram ca pomul de Craciun cu trei luminite rosii (pe casca, in ghidon si pe tija de sa), ele erau ca vuietul tsunami-ului.

Faina tura am dat cu Dorel si cu Elena la Lindenfeld...Trec de intersectia aia.

Intersectia cu Fenes - aici am iesit atunci cand teoretic ne cauta Salvamontul si practic noi eram deja in bar si ne uitam distrati la televizor si aflam tot felul de ineptii despre noi insine. Memorabila tura...

Piatra Scrisa - aici a fost o serie de sase masini (ciudat, toate au fost Dacia 1300 - chiar am fost atent la aspectul asta) care au claxonat in isterii. Interesant cum n-am reusit sa deranjez nici un TIR inca, dar idiotii aia tineu mortis sa isi faca simtita prezenta.

Apropo, sa nu mancati la autoservirea de acolo -  e doar ieftina.

Uite, aici m-a prins radarul ultima data. Tot la Slatina mergeam...

Teregova si amintirile sunt mai proaspete - de pe podetul asta am luat-o pe Elena saptamana trecuta in finalul turei BBBB.

Si iata ca vine si primul "zid": urcarea spre Poarta Orientala. Vantul n-a slabit deloc pana aici - ba chiar a inceput sa se intensifice - dar deja eram demult in lumea mea si pedalatul era doar un mijloc de a pune in miscare masina amintirilor si a viselor.

Pe deal un TIR rasurnat, Politie si ambuteiaj. Iara sunt oprit. Dupa vreo 20 de secunde ii zic la om ca eu inghet, asa ca ma lasa sa trec.

Pe coborare am inghetat la propriu. Asa de tare ca a trebuit sa ma opresc intr-o benzinarie obscura. Unde cica schimbau tura. Asa ca m-am pisat in fata ei in claxoanele (nu am dedus exact daca erau admirative sau in semn de protest) a masinilor din parcare. Ciudat - erau vreo 3, cu farurile stinse, dar au inceput toate sa claxoneze cand m-au depistat. Imi si imaginez scenele romantice de pe bancheta, cu mine pisandu-ma pe-acolo.

Asta mi-a ocupat mult timp imaginatia si m-a mai incalzit putin.

Dupa ce in prealabil am luat toate hainele pe mine, acuma a trebuit sa ma opreasc sa ma dezbrac fiindca ma coceam de cald.

Plugova, al doilea zid si amintirea unei ture pe creasta Canicei care s-a terminat aici.

Na, ca de aici nu mai e mult pana la Herculane. Astept cu nerabdare Petrom-ul de acolo - sunt obosit si am nevoie de odihna, apa si mancare. Ultimii km pana acolo curg incet - nu mai reusec sa imi umplu mintea cu nimic.

Aici imi cumpar geaca reflectorizanta si vorbesc cu vanzatorii. N-am reusit sa-i conving ca n-am un motiv ascuns pentru a merge la Severin. Trebuia sa am unul. Cat costa bicicleta asta? 300? Hmmmm.... A fost unul asta vara cu niste KTM-uri de 1000 de euro. Dar de ce sta sotia in Severin ? (nu mai ziceam la nimeni ca merg la Slatina, de frica sa nu cheme ambulanta). Ca toata lumea se duce la oras (Timisoara se pare ca e oras, Severin nu am dedus ce e).

Herculane - jumatatea turei. Sunt daramat fizic. Vantul m-a biruit. Dar nu sunt nici suparat nici indarjit. Chiar mi-a placut. Hai ca mai incerc macar pana la Severin.

Nu imi place portiunea pana in Orsova. E o portiune fara amintiri. Neagra. Stiu doar de tarabele alora ce vand lucruri traditional romanesti: mingi colorate de plastic, prosoape cu tipe goale si alte cele.

Orsova - ce mai cautam drumul pe aici la Eco Explora...

Clisura Dunarii e partea cea mai pitoreasca a traseului. Tot aici ma suna mama. Ca se oprise tracking-ul si ii aparea ca eu sunt undeva intre Domasnea si Cornea. Ii dau drumul iara si o linistesc.

Pe portiunea aceasta ma stradui sa merg si repede - drumul e ingust si eu cu TIR-urile ne stresam reciproc. Inca o pauza datorata epuizarii mele fizice si se intrevede Severinul.

Mi se pare un oras anost. Aici m-au trimis a mei de vreo doua ori la ceva ruda de-a mea. Mi se pare ca seamana cu orasele alea din Asia inlantuite de-a lungul drumului - nascute acolo doar fiindca era un drum de care sa se agate de fapt. Probabil asta a aparut si Severinul - ca a fost acolo un picior de pod acuma 2000 de ani de care sa se lege.

Indiscutabil e lung. Prefer sa trec prin orase si nu pe centuri: aici e mai cald, e lumina si eventual mai vad si oameni. Desi uneori ultima parte nu e neaparat de dorit.

Simian si intersectia cu drumul spre Caracal e si punctul unde ma despart de TIR-uri. Brusc dispar toate. Probabil si datorita orei tarzii.

Pentru mine urmeaza ultimul zid: catararea pe Balota. Si curba aceea in care Mariuta n-a mai vrut sa stea pe drum si Mari si Elena zburau prin masina. Acuma merg ceva mai incet. La ora asta lipsesc si curvele de sus de la motel de la Balota.

Balot a fost un prag psihologic: de aici se coboara spre Oltenia din perspectiva mea.

Undeva de pe la Portile de Fier, Eol s-a indurat de mine. Nu numai ca nu s-a mai pus contra mea, dar s-a gandit sa imi dea si o  mana de ajutor. Asa ca acuma imi permit sa dau 4-5 pedale si dupa aceea sa ma opresc din pedalat.

Zona cu satele cu nume ciudate: Ghelmegioaia, Fata Cremenii, Tamna.

Aici am primele intalniri cu cainii. Urmeaza numeroase altele. Si o buna parte din timp mintea imi este ocupata cu problematica eutanasierii cainilor. Eu nu as face asa ceva fiindca este crud si inuman...i-as exporta pe toti in Vietnam si Coreea sa-i hacuie aia si sa-i manance. Toata lumea ar fi mai fericita. Eu cu siguranta.

Pe la al saselea atac revin asupra sentimentelor mele marinimoase: poate ca totusi as da si o mana de ajutor la transformarea lor in carnati, toba sau ce mai consuma asiaticii din caini.

Tot acuma incepe sa ma apuce si nostalgia dupa TIR-uri. E vreo 1 noaptea si nimeni, dar absolut nimeni nu mai e pe sosea acuma. Imi lipseste fiorul TIR-ului care venea dupa mine, luminile farurilor.  Acum e doar liniste si bezna.

Ma simt deja mult mai bine si e chiar placut sa pedalezi pe aici. Uite, am vorbit cu Iulius - el e in Myanmar. Faina destinatie. Poate nu e o idee sa merg acolo cu fetele, dar Vietnam e o destinatie pertinenta. Si uite asa, acuma fac scuba, merg prin orezarii si sunt pierdut prin satele de munte de acolo.

Strehaia e locul ala in care nu vrei sa faci pana, sa te opreasca politia sau sa stai mai mult decat e necesar. Capitala turnuletelor si a palatelor. Fieful tiganilor. Desi imi amintesc ca am vazut in Teleorman ceva si mai si...

Dar Strehaia are ceva nepretuit: singura benzinarie pe o raza de 50 de km. Raza indreptata cel putin catre Severin de unde vin eu.

Toc, toc  se aude pe dalele din benzinarie. O aparitie cu un batic pe cap, o casca cu luminite rosii, papuci cu crampoane. Mi-am comandat sfanta Cola, apa si ceva de mancare.

Ele erau doua insotite de fratele lor. Veneau de la discoteca din Filiasi (e o chestie si asta: cei din Strehaia merg la discoteca in Filiasi. Adevaru-i ca probabil nici Bear Grylls n-ar supravietui intr-o discoteca in Strehaia).

"De unde venisi?"
"De la Filiasi soro.. Ma doare gatul de innebunesc" (...nu pot sa nu-mi treaca ganduri porno prin cap...).
"Da si tu un ceai ca facui pe mine de frig" (asta imi aminteste ca nu m-am pisat de mult, deci probabil ca sunt deshidratat.)
"Cum fu?"
"Plictiseala mare"

Discutia n-are nimic special. Ce era special era ca cele 4 persoane (vanzatoarea si cei 3 veniti) se uitau pironiti la mine in timp ce discutau intre ei. Cu siguranta nu intelegeau cum sta treaba cu ciorapii peste papuci (acolo cel putin el se uita obsesiv). Auzisera probabil de Superman cu chilotii peste pantaloni, dar de din astia cu ciorapii peste papuci nu.

Mai apar 4 macho. Dau o tura prin benzinarie. Cumpara un energizant . Din ala ieftin de ti-ar fi frica sa speli buda cu el ca sa nu se topeasca si sa-i pice cacatul in cap la vecinul. Il paseaza de la unu la altul, de parca ar fi moastele vreunui sfant. Pupa din el - banuiesc ca isi mai pastreaza si pentru urmatoarea oprire.

Plec. Se aude un cor lalait pe patru voci: "La revedere...".

Intre timp s-a oprit si burnita de afara. Asta incepuse sa ma necajeasca inainte sa ma opresc.

Urmeaza drumul pana in Filiasi. Deja am patruns adanc in Oltenia. Si pentru prima data in multi ani ma bucur nespus de o caracteristica locala: satele interminabil de lungi. Satele astea vin la pachet cu iluminat stradal (chestie descoperita doar sporadic in avansatul Banat), sosele largi cu un fel de o banda si jumatate. Si fara gropi. Kilometrii intregi pedalati la lumina galbuie a felinarelor stradale.

Lunca Banului. De aici trec in judetul Dolj. Cobor podul si ajung in Filiasi. Aici m-a invatat Elena sa pornesc din panta.

Din Filiasi drumul devine cu doua benzi pe sens. Pot de-acuma sa merg si serpuit. Si-asa nu e nimeni pe aici la ora asta.

Uite, inca n-am ajuns sa numar kilometrii. Deci cel putin nu sunt plictisit. Imi aduc aminte iara de Peru. Ar merge o tura de bicicleta cu fetele acolo. Prin America de Sud. Servicii medicale relativ decente. Tari relativ sigure. O zona superba.

Te gandesti: la inceput erai rebel si revoltat pe servici. Pe reguli. Pe corporatie. Tunai si fulgerai. Aia a trecut. Acuma ma doare-n cur de tot. Poate sa se prabuseasca tot in jurul meu aici si tot nu ma afecteaza. Sper ca asta e ultimul stadiu. Ma tot gandesc ca as putea face ceva in domeniul sportiv...

Craiova. Aici am fost de multe ori cand eram copil. La matusa mea. Nu am mai trecut de mult prin oras. Vizitez si aici una din benzinarii. Cola, apa, croissant. Aici vanzatorii sunt sictiriti - e 4.30 dimineata, e de inteles.

Ultimii 45km. Portiunea finala a stat sub semnul Dacilor si a idiotilor. Pe la 5, 5 si jumatate localnicii se trezesc sa se duca unde s-or duce. De la ani lumina distanta incepeau sa claxoneze. Sunt un bou, posesor de masina. Da-te de pe drum. Rupt in cur ce esti, n-ai avut paralele sa iti iei si tu masina, ai?

La ora asta nu circula altceva decat Dacii. Si toate claxoneaza. Acuma mi-e cel mai dor de TIR-uri. Sa vina si sa ii calce dracului pe astia. N-am avut probleme cu bulgarii, cu turcii, cu bucurestenii. Toti m-au lasat in pace intreaga noapte.  Soferul de Dacie e insa o specie cu totul speciala...

Col du Saru. Mi-e vie in amintire portiunea asta de cand am fost pe aici cu Vasi, Nosu si Elena in drum spre Kyrghisthan si varful Lenin. La hanul asta vroia soferul sa doarma - abia l-am convins sa mergem pana la parintii Elenei.

Col du Saru se lasa greu dovedit. Din varful lui se vede Slatina raspandita pe coline. Tot de dupa coline se ivesc si zorile.

Mai cativa kilometrii. Ganeasa - si sunt deja pe podul peste Olt.

Indicatorul cu Slatina. Ma opresc langa el. E orice, dar nu satisfactie. S-a terminat. Si mi-a placut enorm sa pedalez prin amintiri. Am fost plecat in lumea mea si bicicleta si actul pedalatului au folosit doar la depanarea amintirilor. Visele si amintirle se derulau in functie de cadenta bicicletei.

Ultimii 6km. Pana la roata din fata am facut probabil cu 100m inainte de a ajunge la destinatie. Mama Elenei e in poarta. Aici o noua zi sta sa inceapa.

Pentru mine o poveste sta sa se termine si o multime de altele asteapta sa fie incepute.

Iar la finalul acestei povesti ma asteapta fetele mele. "Tatiiiiiiiiiiii!" Si orice urma de oboseala dispare.

Myanmar, Vietnam, America de Sud... Hoinariii au visat intotdeauna.

Bye Bye Bike Back

Data: 16.11.13
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Canicea
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Inca un week-end de vreme buna - asa ca mai dam o sansa bicicletei. Desi initial am zis ca ne intoarcem in zona Almajului, am schimbat almajenii pe gugulani pana la urma.

Tura in doi  -de mult nu am mai fost doar eu cu Elena. De cu seara am pregatit minutios traseul in Google Earth, l-am incarcat frumos pe GPS si eram pregatiti de aventura. Evident, GPS-ul a refuzat sa porneasca - de cand l-am cumparat unealta aia a incercat sa ma omoare. Nici azi nu avea sa se dezminta.

Punctul de plecare in tura este intersectia drumului national cu cel care duce catre Mehadica. Nu am mai fost pe aici, dar deoarece aveam GPS-ul si track-ul nu ne faceam probleme. Cum GPS-ul nu a pornit, am trecut la planul B: "Asta e, ne descurcam fara".

O ultima ungere de lant si pregatirea rucsaceilor de tura. Am pornit in tura la un confortabil 4 grade. Asta la 307m. Prima urcare ne va duce la peste 1300m. Acolo ne asteptams a fie inghetat si temperaturi negative. Vreme ideala de bike.

 Din start mi-a placut tura. Am avut parte de o vreme de exceptie si de un peisaj pe masura.

Urcarea nu se dezminte - in ciuda temperaturilor probabil deja negative suntem amandoi un lac de sudoare. Nu am avut timp sa ne incalzim  - am inceput direct cu o urcare in "cap".

In zare se vede culmea Canicei inca in ceata. Drumul ne va purta matematic de-a lungul crestei.

Elena a acuzat o zi lipsita de vlaga si motivatie. Asta n-a impiedicat-o sa se inversuneze pe fiecare panta.

Suntem deja in zone cunoscute - am mai fost odata pe aici venind dispre Globu Rau. Un ultim moment de respiro inaintea atacului final. De 800m diferenta de nivel.

Peisajul te lasa fara grai. Ca si efortul. Sau ca si tipul asta bine din poza.

Drumul a fost destul de mult imbunatatit fata de acuma 2 ani. Daca tura precedenta (BBB) era complet ciclcabila - ei bine asta e...depinde de nivelul fiecaruia. Noi ne-am dat jos de cate ori si am trecut la push bike.

Drumul de creasta.

 Indarjirea care a castigat nenumarate concursuri. Nu e loc de "ma dau jos, de ce sa ma chinui ?".

Muntii Cernei incep sa isi scoata capul din ceata diminetii.

Singur.

Am facut si am tot facut poze. Jos se vede Bolgatinul si o buna parte din traseul de Hercules maraton.

Spre nicaieri.

In 2013 nu am avut nici o pana. Si am strans cateva mii de km cu MTB-ul. Oricum, mai bine acum decat in curse.

Ultima portiune inainte de Poiana Mare - varful cel mai inalt din Canicea - 1364m.

Aici suntem deja pe bajbaite. Nu merge GPS-ul, asa ca incercam sa intuim care e cel mai bun traseu sre Rusca Teregova.

 In plan apropiat se vede varful Cozia. Zona respectiva am vizitat-o de cateva ori cu bicicleta.

Locul acesta se numeste Iarba Moale.

 De aici incepe coborarea  - e important sa prinzi piciorul potrivit.

In cautarea unei rute cat mai accesibile pentru coborare.

La vale in viteza maxima!

Tura a fost superba ca peisaj. In departare se vede Tarcu si statia meteo din varf, iar putin mai in stanga se profileaza Muntele Mic.

 Stanga sau dreapta?

 De poza.

 Incet-incet am parasit si orice urma de poteca si am trecut la un continuu push bike.

 Para gugulana - secretul energiei.

Ca sa intelegeti mai bine pe unde am ajuns in rataceala noastra, am facut si un film:


M-a binedispus la culme balaureala asta. Cel putin inca avem mintea tanara. Uite, batrani o sa fim cand n-o sa mai avem dispozitia sa facem asa nebunii. Cat timp mai avem "mintea" la a ne baga la asa tampenii o sa ramanem vesnic tineri.

 Dupa ce am coborat, sau mai bine zis alunecat la vale 450m diferenta de nivel - apropo norocul nostru a fost ca am avut bicicletele pentru a ne putea frana in ele - am dat de un rau. Destul de rece apa, dar asta e ultimul hop intre noi si sosea.

 Re echiparea.

Pana la poza aceasta aveam facuta fix jumatate de tura. A urmat alimentarea din Teregova - dupa care am pornit spre a doua parte a turei.

Aceasta jumatate este mult mai usoara - aproape exclusiv pe sosea. Asta nu inseamna ca este mai putin pitoreasca. Se trece pe rand prin Teregova - Liubcova - Mehadica - Cuptoare. Drumul merge valonat si trece peste dealuri doar pentru a cobora la cate un sat ascuns in fundul unei vai. 

O zona de vis, pe care am parcurs-o rapid deoarece era deja tarziu si noaptea si frigul incepeau sa ne prinda din urma.

Posibil sa fi fost ultima tura de MTB pe 2013 - si laolalta cu tura precedenta a fost cea mai frumnoasa experienta MTB de anul acesta.

Astea sunt datele turei  -de acuma le voi posta din nou - pentru ca mi-e mai usor pe viitor sa gasesc traseele. Asta dupa ce o sa-mi comand si un nou GPS. Functional de data aceasta.



La cum se anunta vremea, dupa BBB si BBBB am sperante ca va urma Marele B!

BBB - Bye Bye Bike

Data: 09.11.13
Participanti: Elena, Alex, Andrei, Vladimir, Alin
Locatie: Muntii Locvei si Almajului
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Doi ani am visat la tura aceasta. Doi ani. Anul trecut nu am putut sa o facem deoarece a aparut Ana. Anul acesta operatia Elenei era sa o amane din nou.

Dar pentru ca Dumnezeu il uraste pe Hrusca si nu vrea sa vina iarna si sa auda iarasi "lerul" - avem parte de vreme nesperat de buna week-end-ul acesta.

Planul este facut de la inceputul saptamanii - ne vom intoarce in Muntii Almajului. Vom calatori din nou in timp pe cea mai draga tura a mea de MTB.

Deja il stiti: vasnicul Vladimir a raspuns prezent la apelul saptamanal. Initial tebuia sa plecam din Barz, dar in ultimul moment am schimbat destinatia masinii pentru Sasca Montana - sunt mai putini kilometrii de facut cu masina. Si mai multi de pedalat...

 Herghelia de cai. Calul asta mi-a fost printre cei mai credinciosi. Dar e batran si nici jaraticul nu-i mai place. E vremea sa fie lasat in herghelie si alt ponei sa ii ia locul.

 Incalzirea ne-o facem pe Dealul lui Gheorghe. Chiar asa se cheama. Este drumul care urca din Sasca pana in Carbunari. O urcare foarte abrupta cel putin la inceput.

Drumul ne scoate dupa putini kilometrii in Stipanari si dupa aceea in Carbunari. Aici deja esti departe de lume. Poate doar in satele din Apuseni m-am mai simtit asa de departe de zgomotul orasului. Aici timpul e incremenit.

Din Carbunari plecam pe drumul care trece pe deasupra Cheilor Nerei si ne scoate tocmai in Sopotu Nou.

 Stancilova - un catun de doar cateva case cocotat in varful unui deal. Terenul de fotbal in panta si multe, multe amintiri frumoase de pe vremea cand  Hoinarii descopereau bicicleta si se aventurau prima data pe aici. Si stateau la asfintit pe marginea aceluiasi teren mancand mere.

 Sopotu Nou. Pauza de poza si de regrupare. Am fost un grup omogen si ne-am miscat destul de bine.

 Din Sopotu am schimbat putin planul, mai exact ruta pe care vom urca in Ravensca. Vom trece pe rand prin catunele de mai sus.

Discutie cu un mosulet intalnit in sat:
- Buna ziua! E bine spre Ravensca?
- Ravensca? Nu! Trebuie sa va intoarceti si sa mergeti prin Barz!
- Dar se poate si pe aici prin Rachita, nu ?
- Da se poate, dar e abrupt. Intoarceti-va mai bine.
- Nu ca am mai fost.
- Treaba voastra. E abrupt acolo si mie mi-ar fi frica pe-acolo
Pauza.
- Da'....si se uita indelung la bicicleta. Te asculta?
- Asculta daca stii sa-i comanzi!

 Unii cu bicicleta. Altii cu vaca. Unii cu papucii cu placute, altii cu opincile.

 Ceata lui Pitigoi. Drumul a fost mult imbunatatit fata de data trecuta. Largit si pietruit.

 Prima si singura mini turma de oi. In rest aici se poarta turmele de...porci. Au un fel de porci blanosi negri, care isi faceau veacul peste tot pe drum. Uneori i-am intalnit si pe coborari si paerau destul de nemultumiti ca au fost deranjati. Purceii arata ca niste catei  - mici si imblaniti.

Sa cunoastem personajele:
 Vladimir
 Elena
 Alin
 Andrei
 Uite de-aia ma spetesc sa car SLR-ul dupa mine. Acuma insa as fi stricat tura daca luam mamutul ala. Asa ca trebuie sa ma credeti pe cuvant ca realitatea era cu mult mai frumoasa decat e redata in poza.

 Liniste. Nu sunt inalti. De fapt abia daca se pot incadra la munti. Aici suntem aproape la 700m. Dar pentru mine e cea mai frumoasa zona.

 Elena a zis ca este o tura 100% ciclabila. Ceea ce este o raritate - in general avem parte de sesiuni indelungate de push bike sau chiar de carat. Dupa cum se vede, cu un pic de efort orice panta poate fi urcata.

 Ravencsa - inima tarii pemilor. Satul ascuns de lume - sau cel putin ascuns pana cand cehii l-au redescoperit.

 Majoritatea localnicilor (oricum putini la numar) vorbesc in general in ceheste. Te salut cu "Ahoi" si iti raspund destul de greu si cu un accent pronuntat.

Magazinul satesc este deschis doar dimineata si seara. Acuma am avut noroc ca au aparut niste turisti cehi si tanti a deschis pentru ei. Ne-am ospatat la preturi mai mici decat in Timisoara - caca-ma-s pe ea de societate de consum...

 Din Ravensca am coborat 18km interminabili pana la Dunare.  Graul a iesit deja - ai zice ca e primavara.

 A urmat o portiune scurta pe clisura Dunarii si dupa aceea am pornit catre Garnic - "capitala" pemilor.

 Tura nu e neaparat lunga -110km. Se poate face usor intr-o zi.

 Plimbare in parc.

 Garnic e un sat mare - sau mai bine zis a fost deoarece si el ca si restul satelor din zona este aproape depopulat. Un sat pus pe coasta unui deal unde cu siguranta nu era bine sa fii postas - ar fii trebuit sa urci de te plictiseai de la prima pana la ultima casa din sat.

 Aici ne-au venit idei - adevaru-i ca se pare ca mai exista un drum de legatura catre Carbunari pe langa clasica "autostrada" prin Moldovita. Ora este tarzie si ne-ar prinde bine o scurtatura.

 Scurtatura s-a transformat de fapt intr-o bucla de 5km si 40 de minute in jurul satului. Nu am putut sa urmarim drumul si la sfatul taietorilor de lemne ne-am intors catre ruta cunoscuta. O sa revenim la vara cand ziua e mai lunga.

Asfintitul ne-a prins in drum spre Moldovita. Dupa asfintit a urmat inserarea si urcarea spre Carbunari. Dupa care coborarea de pe Dealul lui Gheorghe. Fara frontala, ca eu sunt mai special. A fost interesant sa nimeresti curbele la lumina stelelor sau a frontalelor celorlati.

O tura superba. Tura. E de fapt ca un fel de pelerinaj pe care trebuie sa il faci in fiecare an. Cu aceeasi placere.