Social Icons

3M

Data: 06.06.12-08.06.12
Participanti: Elena, Alex, Andrea, Silviu
Locatie: Leaota, Piatra Craiului, Bucegi
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

3M - prescurtarea de la 3Munti, concursul de MTB din seria CarpathianMan. Un concurs care isi merita blog-ul lui.

A treia participare, a doua in formatul actual. Aceeasi echipa - impreuna cu Silviu Balan.

Elena o sa faca anul acesta echipa cu Andreea Clinciu - este un cadou frumos pe care fetele si l-au oferit dupa 8 ani de concursuri impreuna.

A fost superb. O sa imi amintesc doar cu placere de aceasta aventura.

Nu a fost sange sau suferinta; a fost doar MTB si prieteni si o lista interminabila de amintiri:

- sa conduci 1200km "doar" ca sa te dai cu MTB-ul pe coclauri.

- sa ii intalnesti pe toti CPNT-isti si sa ei te adopte imediat. Prima seara am fost la Manu, unde ne-am simtit efectiv ca acasa. Multumim mult pentur cazare, masa, ospitalitate. Si mai ales pentur companie.

- sa il olbigi pe "pocaitul" de Balan sa bea bere pe principiul ca daca si-asa e cu mine in echipa face ce fac eu.

- sa stai la povesti pana seara tarziu asta fiind mai important decat concursul de a doua zi.

- sa ajungi in Stoenesti si sa te bucuri ca anul acesta mult mai multi au venit sa participe la concursul acesta unic.

- sa simti din nou emotiile startului.

- ...si sa il asculti anul acesta pe Balan si sa il lasi sa ia startul asa cum vrea el...

- si dupa aia sa incepi sa te intrebi de ce trebuie sa pedalezi prin sauna asta. Sa stai ud leoarca in spatele lui Balan neputand sa tii ritmul lui intrebandu-te daca asta micu' nu s-a antrenat in secret.

- sa dai pe la 1700m de prima gura de oxigen, sa deschizi ochii si sa vezi toata Muntenia la picioarele tale (si pe Balan tot in fata).

- sa iti faci primele strategii, calcule si lupte. Horatiu si Dani au fost "inamicii" nostri pe durata a 3 zile. Am fugit  (in general dupa ei, foarte rar de ei). Pe prima urcare m-am simtit stors de vlaga. Balan a fost mai mereu in fata si a impus ritmul, pe care nu m-am straduti sa-l mentin, din instinct de conservare. Balan m-a lasat in pace si n-a zis nimic.

- sa ajungi in golul alpin la munte. Munte, adica chestia aia mare, unde e frig, bate vantul, e ceata, ploua si e a naibii de fain. Nu prin paduri de campie si noroaie lipicioase.

- sa te intrebi daca ala de a zburat in fata ta din poteca si a aterizat 5 metri mai jos mai e intreg.

- sa il ajungi pe Dani si sa te bucuri din plin de single trail. Single trail - o portiune ingusta, ingusta din drumul forestier cu care esti obisnuit la celelate maratoane. Si cu margini abrupte. Si de pe care cazi, te duci dracului in fundul pamantului, nu doar intr-o balta plina de noroi.

- sa pedalezi printre tufele de rododendroni in floare. Unic. Epic. Pentru asta merita orice. Chiar si sa faci echipa cu Balan si sa trebuiasca sa fugi dupa el.

- sa il enervezi pe Balan si sa razi infundat cand vezi ca incearca sa caute replici cat de cat politicoase.

- sa pedalezi prin burnita, undeva la 5 grade si sa iti placa la culme.

- sa te intalnesti cu Carpathian Man alergand prin ceata si balizand zona de culme.

- sa inceapa coborarea si sa te gandesti cu regret ca dupa 26km poate ca mai incapeau inca cativa...

- sa ii dai ca dementul la vale (tot dupa Balan).

- sa realizezi ca cineva, undeva se distreaza facand misot de tine. I-am ajuns pe inamici, am apucat sa strig un "Bine Balan!" si sa ma bucur marsav. In secunda urmatoare eram cu capul afundat in cel mai adanc noroi. Mi-au trebuit vreo 3 minute sa dau jos noroiul pe pa manusi si de pe manete pentru a putea pedala din nou.

- sa ii prinzi din nou si sa gresesti tactica. La un concurs pe etape trebuie tras atunci cand ai ocazia. Nu sa lasi pe ultima zi.

- sa te intrebi cum dracu a reusit Balan sa pice in gardul cu sarma ghimpata pe drum drept si sa isi rupa toate hainele. Si rucsacul meu.

- sa treci finish-ul intr-o bucata - nu ca anul trecut.

- sa astepti cu emotie sa apara fetele. Au facu o prima etapa "la relaxare". Au castigat-o, dar n-au fortat.

- sa stai seara la povesti, la masa si sa dormi la inghesuiala, pe jos cu concurentii si voluntarii  - chiar daca ai la dispozitie o camera la un hotel fitos. Nepretuit.

- sa te uiti dimineta pe geam la cum ploua marunt si sa te intrebi de ce ai lua startul in conditiile astea?

- sa participi la cel mai frumos traseu de MTB. Am zis MTB - nu cross country, nu ciclocross,  nu altceva. MTB. M vine de la munte.

Si cum a tinut Luci sa ne aminteasca si seara la sedinta: la MTB pici, te lovesti (si cei mai buni au parte de asa ceva). Daca nu, inseamna ca nu te-ai dat cat ai putut. Nici macar n-ai incercat. La MTB iti distrugi bicicleta (intrebati-l pe Dani Rosioru, daca ziceti ca poate eu o distrug ca mi-s tolomac). La MTB o cari in spate, treci raurile cu ea, rupi lantul, faci chain suck, distrugi franele. Faci pene pe care le repari in noroi la 5 grade cu ploaia in cap. Si inca mai apuci sa te uiti peste vale si sa vezi creasta Pietrei Craiului fierband intr-un cazan de nori.

Era unu' la Oradea cu un 29er scos din tipla, care se ratoia la organizatori ca el vrea loc special pentru bicicleta. Cum e traseul, ca el a dat 6000 de euro pe bicicleta si nu vrea sa o strice. Frate...esti idiot. Din pacate sunt multi ca tine. Si sper, la fel ca si Luci, sa nu apareti vreodata la 3Munti.

- sa iei starul dupa un Balan care pare ca de la o zi la alta merge tot mai bun. Totusi din ziua a doua decalajul dintre noi a fost mult mai mic, chiar daca in continuare Silviu a avut un plus de energie aproape tot timpul.

- sa dansezi pe calcarul plin de noroi si sa te rogi la orice vrei tu sa nu cazi.

- sa pedalezi printre casele rasfirate pe dealuri la portile carora erau localnici incurajandu-te.

- sa reiei goana dupa adversarii directi. Astia ai nostri de acolo de la locurile 7-13. Chiar daca nu pare, concursurile nu se organizeaza doar pentru primele 3 locuri.

Luci a punctat si el lucrul acesta esential in a doua seara. Si asta e de retinut. Si noi, "pulimea" contam. Mult. Mult mai mult decat de fapt primele 3 locuri. Din randul "pulimii" apar varfurile. Aia e masa de selectie. Tot de acolo pot sa apara (si apar de fapt) sponsorii. Cei 3 n-ar exista daca in spate n-ar fi "amarastenii".

Si daca din afara poate ca suna foarte "emo" faza cu incurajarea si respectul aratat fata de absolut toti concurentii si implicit fata de organizatori, de fapt e un crud adevar: te porti respectuos cu "pulica" ala de pe locul 200 din 201, ala se duce acasa si mai zice la inca 10 prieteni ca "uite ce frumos a fost ca cel de pe locul 1 l-a bagat si pe el in seama. Hai si tu".

Si din asta castiga implicit cei de pe primele locuri.

Din pacate atitudinea asta nu e impartasita de toti cei din fruntea clasamentelor. Mai cu seama la concursurile de ciclism.

Acuma nu e vorba sa ne luam dupa finish cu toti de manute si sa facem o hora a fericirii si sa ne exaltam si magulim reciproc pana nu mai putem. Dar un concurs ar trebui sa fie mai mult decat condusul pana acolo, alergatul sau pedalatul si dupa aia condusul inapoi acasa.

Motivul ca unii mai au si de lucru si alte probleme e pe acelasi calapod cu argumentul lui ala ca nu vrea sa isi strice bicicleta de 6000 de euro la un concurs de MTB...

- sa te intrebi cum au reusit sa convinga asfaltul sa stea pe urcarea spre Ciocanul.

-  sa te bucuri ca ti-ai intrat in ritm si depasesti echipe ca dupa aia sa il tot injuri pe Balan - si el pare sa-si fi intrat in ritm, doar ca ala a lui care e mai alert ca a meu.

- sa te intrebi cum dracu poate Pepene sa pedaleze asa?! Uluitor. Totul se dezbina sub el, pe o bicicleta parca luata acuma din talcioc. Si totusi omul cu 0km de pedalat a terminat pe 3 intr-o companie foarte selecta (tura de o zi).

- sa savurezi fiecare trecere prin apa din Zbarcioara. Portiunea asta tebuie pusa in manuale in dreptul cuvantuluji MTB. Trebuie convins Dragos sa faca una din filmarile lui renumite acolo. Nu se poate descrie.

- sa fii depasit constant de Rosioru care a avut tot felul de probleme tehnice. Respect pentru determinare. (Bai cum pedala omul in picioare...Si eu fac la fel, dar ceva nu imi iese bine...)

- sa il enervezi iarasi pe Balan in Prapastii. Dupa care iara a trebuit sa sufar fiindca m-am luat de el.

- sa te saturi deja sa ii vezi numai din spate pe Horatiu si Dani.

- sa iti clanatane dintii in gura si pielea pe oase (in cazul meu) pe coborarea spre Sirnea. Si sa te rogi sa nu cedeze chiar acuma manetele de frana.

- sa fugi prin noroaie, pe single trail si dupa aceea sa iti pierzi complet suflul pe ultima urcare pe sosea catre Complexul Cheile Gradistei.

Fetele au turat motoarele in ziua a 2-a si au scos un timp foarte bun. Loucl 1 pe etapa, locul 1 general.

- sa aculti seara povestile altora. Si sa promiti ca naul asta mergi la Medias la 24h.

- sa o vezi pe Ana tarandu-se printre picioarele prietenilor. Ana a fost "adoptata" de gasca de prieteni, lucru de care ma bucur enorm. Tin mortis sa fie inconjurata tot timpul de astfel de oameni.

- sa iei startul in ziua a 3-a pentru cea mai scurta, dar si cea mai intensa etapa. O etapa care te duce sus la 1920m doar ca sa te "arunce" de acolo intr-o coborare halucinanta de 16km.

- sa urci prin padure pe poteca abia schitata. Epic. Sa stai aplecat pe roata din fata la limita aderentei si sa ii dai la deal.

- sa iei bicicleta in spate si sa o cari la deal.

- sa iti tii respiratia pe single trail-ul care taie culmea catre Strungulita.

- sa te intrebi cum poate sa ploua in continuu fara nici un moment de respiro.

- sa intalnesti toti voluntarii din traseu care nu conteneau sa te incurajeze in ploaia torentiala.

- sa intri pe (dupa parerea mea) cea mai frumoasa coborare - Strungulita-Strunga-Gutan-Moieciu de Jos.

- sa dai cu capul in bolovan cat poti de tare. Si sa te uiti dupa aia tamp la Dani si Balan si sa nu intelegi in primele momente cine ei sunt si ce cauti tu acolo.

Picajul nu m-a cumintit. Dar din Gutan am intalnit cel mai puternic inamic al meu: frigul. De aici am mers mult sub cum ar fii trebuit deoarece imi erau inghetate mainile si imi era frica ca nu mai pot frana.

- sa savurezi totusi portiunea Gutan-Moieciu de jos

- sa urci pentur ultima data asfaltul spre Chiele Gradistei, ca o echipa, regretand deja ca se termina.

Hoinarii Sponser (Silviu Balan si Fodor Alexandru) au terminat pe locul 10. Multumesc Balan inca odata. Am facut pentru a 3-a oara echipa cu Silviu - si din simplul motiv ca e un bun prieten si un coechipier de baza. Asta e destul de greu de gasit: cand mergea mai bine, nu ma stresa, nu o lua niciodata la fuga aiurea in fata. Cand il stresam eu, el nu raspundea.

Silviu a mers clar mai bine ca mine in toate zilele, pe multe portiuni. Nu mult mai bine, probabil insa acele minute care ar fi contat pentru 1-2 locuri in plus.

Hoinarii Sponser Girls (Andrea Clinciu si Fodor Elena) au castigat si etapa a 3-a. Au ocupat locul 1 la feminin general. Sigur au si ele o poveste de spus. Eu ma bucur in primul rand ca au facut echipa, in al doilea rand ca au terminat cursa fara evenimente si in al 3-lea rand ca Elena a parcurs traseele respective.

Multumirile se indreapta inca odata catre Luci si catre gasca de voluntari si prieteni care l-au ajutat ca acest concurs sa fie posibil.

Anii trecuti incercam sa conving cat mai multi oameni sa ia parte la acest concurs. Luci are si el dreptate insa: poate nu toti ar trebui sa participe. In primul rand iti trebuie un bagaj tehnic si fizic bine peste medie pentru acest concurs. Ar fi foarte periculos pentru participanti sa participe daca nu tin cont de acest aspect.

Si in al doilea rand, asta e un concurs pentru cei care seara au timp sa bea o bere, sa zica o poveste, sa rada, sa stea pana la sfarsit la premiere.

Bine fetele :) !!!!!

Si multam fain Silviu.

P.S.: totusi realizezi ca mergi in ritmul unui programator copt, nu? Asta nu inseamna ca la anu' trebuie sa ma omori pe-acolo. Zic si eu, doar asa...

Un comentariu:

Campian Horatiu spunea...

Am citit tot, pana la capat, da' mi-a ramas mintea undeva pe la inceput. Cum mai, Balan nu mai bea bere???