Social Icons

Povestea de seara


Data: 21.10.11-12.11.11
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Tonle Sap, Cambogia
Poze: aici


Mai avem o zi inainte de a trebui sa ne intoarcem in Thailanda pentru a prinde avionul spre casa. Pentru aceasta ultima zi am decis sa vizitam imprejurilmile Siem Reap-ului.

Un punct de atractie il reperzinta satele lacustre de pe lacul Tonle Sap - asa ca ne lipim si noi la un tur pentru a vizita zona.

Asa-i ca asta se bate cap in cap cu ce am tot zis pana acuma? Nu lua tururi, numai turistii fraierii nu se descurca singuri...

Nu, nu se bate. Avem prea putin timp la dispozitie pentru tot ce vrem sa vedem asa ca singura solutie e sa apelam la un tur - ei au toate conexiunile deja facute si castigam timp.

De-a lungul zilei am intalnit destul de multe barci cu turisti care mersesera de capul lor, deci se poate - doar ca noi nu mai aveam timp.

Microbuzul, in care aerul conditionat iti dadea senzatia ca esti un peste pus la congelat, a facut o prima oprire intr-o piata locala.

Pentru ceilalti participanti la tur mare parte din ceea ce vedeau in piata reprezenta o noutate. Nu are rost sa ma laud ca noi am perindat prin piete similare aproape zilnic - aici am aflat destul de multe detalii care ne-au scapat pana acuma si pentru care ghidul local a fost foarte util.


Chestia asta e pasta de peste - un fel de pateu. Are cel mai pestilential miros pe care vi-l puteti imagina.


In fata tarabele apetisante cu fructe exotice.


In spate, resturile.


Masina de facut suc din bambus.


Sigur o sa imi fie dor de ei - chiar daca i-am barfit si boscorodit de-a lungul blogurilor.

Din piata ne-am deplasat pana intr-un sat de pe malul lacului de unde urma sa luam o barca.

Scene tipice din viata satului cambogian:


Buna scumpete! Vrei sa ne jucam? 


Daaaa! Nu te opri!


E perioada de inundatii - asa ca luam o barca care sa ne duca de fapt pana in punctul de unde... vom lua barca.


In mod normal am parcurge drumul respectiv cu o trasura trasa de vaci - acuma insa nu e posibil.


Barca ne asteapta si pornim catre satul lacustru.


Tonle Sap (asta e lacul pe care navigam acuma) - este o curiozitate a naturii.

Este cel mai mare lac de apa dulce din Sud Est-ul Asiei.

Si este singurul lac din lume care isi schimba directia in care curge: din noiembrie pana in mai, sezonul uscat din Cambogia, Tonle Sap se scurge in Mekong (confluenta are loc chiar in capitala Phnom Pehn - chiar acolo unde am fost si noi cazati).

Din iunie, datorita ploilor care umfla Mekong-ul, directia se schimba si de fapt marele fluviu se scurge in Tonle Sap.

Suprafata lacaului are variatii foarte mari tocmai datorita fenomenului prezentat mai sus: de la 2700km2 in sezonul uscat la 16000km2 in sezonul umed.

Lacul asta functioneaza de fapt ca un fel de supra plin pentru fluviul Mekong: daca apa nu s-ar scurge aici, probabil tot sudul Cambogiei si al Vietnamului ar fi lovite de inundatii groaznice in sezonul umed.

Pe malurile lacului locuiesc importante comunitati de pescari - o asemenea comunitate vom vizita si noi.

De la inceput trebuie spus ca daca sunteti in cautarea autenticitatii si a comunitatilor retrase nu e bine ales locul: canalele satului nostru erau strabatute neintrerupt de barci pline cu turisti.

Totusi zona mi-a placut foarte mult datorita particularitatii ei: am vizitat Venetia de 2 ori, dar aici oamenii chiar traiau PE si IN apa.


In apa de langa casa se spalau. 

Tot in apa aia se jucau copiii.

Din aceeasi apa adultii pescuiau.


Conditiile erau destul de insalubre - asta mi-a reamintit sa nu mancam supa sau peste la masa de pranz.

A doua parte a excursiei - parte pentru care am insistat in special cand am luat turul - a fost plimbarea prin padurea de mangrove.

Am fost preluati intr-o piroaga si dusi la padurea care se afla chiar la iesirea din sat.

Mi-a placut foarte mult padurea inundata - probabil si pentru ca este ceva diferit de peisajele pe care sunt obisnuit sa le vad acasa. Ca intotdeauna, noul si exoticul te atrag.


Ne-am reintors in sat pe un alt canal - asta e scoala locala. Comunitatea respectiva era mare.

O alta ciudatenie e faptul ca de fapt doar in anotimpul ploios satul arata ca in pozele de mai sus. Spre sfarsitul sezonului secetos realizezi ca aceste case sunt de fapt niste ... zgarie-nori inalti de 5-6 metri.

Odata cu retragerea apelor casele raman suspendate pe piciorange. Localnicii au observat de-a lungul timpului cu cat fluctueaza lacul si in functie de asta si-au dimensionat inaltimea caselor.

Cu plimbarea in padurea de mangrove turul s-a apropiat de sfarsit. Am refacut in sens invers drumul pana in Siem Reap.


Seara m-am delectat cu o specialitate locala: supa de sarpe. O comandasem de cu o zi inainte. Bucatarul a fost in piata sa cumpere sarpele proaspat "cules" din ... Tonle Sap (bine, poate e mai sigur sa nu ma gandesc la asta...).


Mi-a pregatit special o supa (de fapt era un ditamai sarpele cu putina zeama). Cum a fost? Pai ca si cand ai manca un pui care are oase de peste. N-a fost bun, n-a fost rau, n-a fost nimic deosebit. Dar asta n-ai de unde sa stii pana nu incerci. Si n-a avut absolut nimic scarbos.


Am facut o poza cu bucatarul - un baiat extrem de serviabil si de treaba.


Localnicii au o adevarata obsesie pentru karaoke. Acuma imi dau seama - normal, ei nu pot sa creeze nimic - doar sa copieze. Evident ca sunt innebuniti dupa karaoke...

A doua zi am pornit catre granita cu Thailanda. La granita am fost "jefuiti". Visa on Arrival costa 1000baht. Majoritatea turistilor aveau deja viza. Cand ne-a vazut balena grasa de la ghiseu ca ne trebuie viza, a tabarat pe noi.

In primul rand nu se poate plati decat in baht - pe care nu-i aveam. Si in toata vama nu exista unde sa schimbi dolari in baht.

Vama trebuie sa vi-o imaginati ca o strada lata, supra aglomerata unde se perinda de la ricse, biciclete, motociclete, oameni pe jos la autobuze poluante, masini rablagite si... un turist cu rucsacul in spate care cauta sa schimbe dolari pe baht.

Pana la urma am schimbat pe ascuns la un vames.

Dupa care balena ne-a inhatat foile, le-a completat si ne-a zis ca ne costa 1200baht. Sa te fut! (pardon, nici daca ar fii ultimul specimen de pe planeta asta n-as face asa ceva...). 200 baht ca ne-a completat ea foile. Da cine mata ti-a zis sa le completezi?! Bun, hai ca n-am de gand sa stau in vama restul vietii...

Odata intrati in Thailanda, am iesit de fapt din Asia. In locul strazilor inguste, pline de gropi si prafuite, am nimerit pe o ditamai autostrada plina de masini moderne.

Asta nu e Asia. Ambuteiajul de peste o ora de la intrarea in capitala Bangkok mi-a intarit convingerea.


Am oprit direct pe acelasi Khao Sahn pe care fusesem si acuma trei saptamani. Mai avem destul de multe ore pana cand urma sa decoleze avionul.


Strada asta e interesanta, cameleonica: se schimba in permanenta asa ca nu apuci sa te plictisesti. Intre doua ture intre capetele strazii, apareau tarabe noi, se retrageau altele, se deschideau magazine.

Pentru inceput am achizitionat suvenirurile. Personal mi-am cumparat o colectie de tricouri "smechere" - o sa le vedeti in pozele din vara.


Dupa care Elena si-a facut o frizura rasta. 


Ia uitati-va cum a iesit.

Uite o thailandeza care arata bine (cum sunt rautacios, sunt convins ca era corcita cu un european...).

Mi-am baut ultima bere in compania unui tinerel de 72 de ani insotit de o babaciune de vreo 18 anisori. Era spaniol si venea anual in concediu aici. Mi-a povestit de colectia lui de masini de acasa, de aparate foto si alte nimicuri. Fatuca statea cuminte si ne privea absent. Tinerelul s-a sculat cu greu de la masa si au plecat impreuna. Ciudata lume...

Sky train-ul ne-a dus inapoi pe aeroport. Excursia se apropie de sfarsit.

A fost o excursie incropita in graba, cumva in lipsa de idei. A iesit o aventura care isi castiga pe drept locul alaturi de suratele ei: Kyrgysthan, Peru, Indonesia...

Pana la urma ne-a facut mai multa placere sa revenim pe taram asiatic decat am crezut initial. Daca ar fi sa o caracterizez in cateva cuvinte: a fost cea mai relaxanta tura de pana acuma. Care a curs cumva cel mai natural.


Ce ramane la final? Raman amintirile - multe si frumoase. Ramane sentimentul pe care l-am incercat de la prima iesire peste granita: lumea asta e uriasa, suntem diferiti in mii si mii de feluri. Si placerea noastra e sa descoperim macar o mica parte din aceasta lume fascinanta.

Cu asta se termina seria povestirilor din Asia de anul acesta. Dar Hoinarii s-ar putea sa va zambeasca peste cateva saptamani dintre piramide si de pe malul Marii Rosii.

Niciun comentariu: