Social Icons

130

Data:12.04.08-13.04.08
Locatie: Valea Cernei
Participanti: Elena, Isvan, Alex
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/130KmSi3LC

Din nou cu noaptea-n cap. Din nou plecam tarziu din Timisoara. Aceiasi formatie ca saptamana trecuta. Am montat suportii de bicicleta de cu seara, asa ca dimineata punem bicicletele si plecam. Din Caransebes pana in Herculane drumul e infect. Semafor dupa semafor. Soseaua bombardata. Imi e somn asa ca schimb cu Elena.

Pe la 11.30 ajungem in Herculane. Ne hotaram sa mergem pana la intersectia cu drumul spre Cerna Sat cu masina. Planul e sa reeditam o tura de acuma 2 ani. Atunci ne antrenam acerb pentru Carpathian Adventure si am vrut sa parcurgem distanta de concurs. A rezultat o tura istovitoare de 2 zile, dupa care mie mi-au trebuit cateva zile bune sa ma refac.

Acuma vrem sa facem tura intr-o zi. De fapt, in jumatate de zi, fiindca e deja 12.30 cand oprim la intersetie. Ne punem pe mancat si pregatit rucsacii pentru drum. Apare Gianina. Isvan o convinge sa vina cu noi macar pana sus in satul Godeanu.

In formatie de 4 pornim pe o vreme innorata, dar placuta ca temperatura sa urcam catre Godeanu. Este ora 12,40. Dau drumul la cronometru.

Pana sus sunt 9km de urcare indarjita. Inceputul e foarte greu. Pentru mine. Ceilalti 3 merg bine. Nu-mi intru in ritm si merg foarte incet. Trag greu la deal. Ma mai asteapta, dupa care plecam mai departe. Cam dupa 5-6km se incalzeste motorul. Vrruuuummmm. Se ung cilindrii si incepe sa traga masina la deal. Mi-am intrat in ritm. Ajungem dupa 40 de minute sus in varf. Pana aici am mers pe firul unei ape, dupa aceea pana in crasta pe niste plaiuri semi stancoase. Peisajul foarte pitoresc. Sus se vad petece de zapada.

Ne despartim de Gianina. Urmeaza portiunea de coborare pana in Baia de Arama. Asa ca...la vale. Coborarea a fost un vis. Nu neaparat din cauza vitezei. Zona e superba. Toti pomii erau infloriti: rosu, violet, alb, galben - un adevarat curcubeu de culori. Verdele e intens acuma la inceput de primavara. Natura s-a trezit la viata. Trecem prin satuce tipice de munte.

De-a lungul turei ne-a intrebat Isvan daca e mai frumos ca in Peru. Este...altfel. Zona rurala cu oamenii ei poate e mai frumoasa la noi. Peru este in schimb o mica Terra concentrata intr-o singura tara. Cu siguranta a fost portiunea cea mai frumoasa a turei coborarea pana in Baia de Arama. Tot drumul ne-a insotit mirosul de flori si mirosul de proaspat.

In Baia de Arama alimentam in centru. De aici drumul continua catre satul Closani. Trecem prin tara lui Tudor Vladimirescu. Apa Neagra, Pades, Closani - satucele de munte pe care le-am strabatut pana ce am ajuns din nou la poalele muntelui. Din Closani e un singur drum care merge pe vale in sus.



Portiunea asta am uitat-o. Suntem la barajul Motru Sec. De aici drumul nu mai este asfaltat - incepem urcarea. Dar nu inainte sa alimenta din nou - chestie vitala in turele de anduranta. Sa manaci chiar daca nu-ti e foame si mai ales sa te hidratezi chiar daca nu iti este sete. Masina nu merge fara benzina si ulei...Incepem urcarea sustinut. E destul de abrupta.

Daca pana acum vremea a tinut cu noi - efectiv temperatura ideala de pedalat -plus ca era innorat si nu ne batea soarele in cap, situatia se schimba radical. Incepe sa ploua, la inceput domol, dupa aceea o adevarata ploaie de vara. Si e totusi numai luna aprilie. Si suntem la munte. Nu e chiar o ploaie calda. Dar de aici nu mai e alta optinune decat inainte. Asa ca Elena cu mine continuam in tricouri. Isvan isi ia geaca. Urcam prin ploaie printre siroaiele care se scurg pe drumul forestier. E esential sa nu te opresti ca sa nu ingheti instantaneu. Si nici sa nu tragi prea tare, fiindca mai e mult de mers. Dupa cateva minute suntem fleasca. Apa rece curge pe noi, incepem sa inghetam.


Fara sa ne oprim ajungem in varf. OK. De aici e numai coborare. Prima parte pana la Izvoarele Cernei. Luam hainele uscate pe noi inainte sa dam in hipotermie. Coborarea nu e prea placuta. Din cauza vitezei senzatia de frig se inzeceste. De asemenea aruncam pe noi tot noroiul de pe drum. Am un pumn de nisip si-n gaura curului. Mananc noroi.
Bun....Am ajuns la Izvoarele Cernei. Un indicator ne zice ca sunt 5 ore pana in Cerna Sat -adica calculam noi -vreo 25km. Nu putem sta -inghetam. Drumul urca pe partea dreapta. La deal ne incazim. Inca nu dam semne de oboseala. Mergem bine. Urmam de-acuma drumul forestier care da ocol lacului Ivan. Un ocol urias. Intre timp ziua se transformna in noapte.

Odata cu innseratul ajungem la baraj. De aici mai sunt 7km pana in sat. Dam din nou de beton. Mai bine nu dadeam. Toate placile sunt fisurate, asa ca urmeaza un calvar de coborare. Din cauza frigului si a hopurilor, abia mai putem tine mana pe ghidon. Inainte de Cerna Sat - o ultima portiune de urcare -pentru a ocoli Cheile Corcoaia. Asta a fost grea. Singura portiune grea din tura. Mi-am pus in cap sa nu folosesc foaia mica. Aici am avut nevoie de toata vointa pentru a nu ceda tentatiei de a trece intr-o viteza inferioara. Am coborat de multe ori din sa - dar am ajuns sus. Elena are probleme cu genunchiul din cauza umezelii si a frigului.

Sus -trebuie sa alimentez ca altfel clachez. Elena cu Isvan o iau la vale. Apropo: aprilie, ploaie torentiala, noapte, frig. Mananc ceva pe fuga si Vrummmmmmm ! Masina merge din nou; doar sa nu uiti sa o alimentezi... Ii ajung repede din urma pe Isvan si Elena. Din Cerna Sat e un drum de 18km pana la masina. Drum forestier bombardat, dar macar e coborare.

Inaintam la lumina frontalelor. Da...Mersul pe bicicleta cu viteza la lumina frontalei e ca ruleta ruseasca: invarti pedalele si te intrebi in care pizda masii de urmatoare groapa pe care nu ai cum s-o vezi o sa-ti dai in cap. In cel mai bun caz, nu vezi gropile, nu esti pregatit si iei tot socul din plin. Din fericire a fost doar situatia B. Dar de o gramada de ori. Genunchiul Elenei cedeaza, asa ca plec dupa masina. Isvan ramane cu Elena.

La ingredientele mai sus mentionate se adauga acum si singuratatea. Asa ca pedalez voiniceste si mie mi se pare ca ajung repede la masina. La volan si fuga dupa a mei. Pe care ii gasesc la nici 2km mai sus. Au gonit si ei pana la urma.

Apuc sa vad ca e 21.40. 130km in fix 9 ore. Si nu suntem terminati ca acuma 2 ani. Daca ar fi maine concursul...

Ce urmeaza e de Cascadorii Rasului: nu mai exista por care sa nu fie infundat de noroi. Absolut tot ce avem pe noi si in rucsac e leoarca. In cateva minute transformam masina in cocina. Ne retragem langa cei de la Alternative - care pregatesc zona pentru HCO-ul de anul acesta. Isvan isi pune cortul. Eu cu Elena ramanem in masina si adormim aproape instantaneu. Nu inainte sa mai alimentam o data...


Dimieata vreme superba. La 9.00 suntem gata de plecare. Oriunde - numai soare sa fie. Ne-a intrat frigul in oase si aici pe vale nu bate inca soarele. O luam la vale catre Herculane. Ne intalnim cu Negru si Tudor. Ei merg la catarare in amfiteatru. Deoarece a plouat cu o zi inainte si mai ales pentru ca acolo nu bate soarele, noi preferam sa mergem la cariera. Lasam masina cu bicicletele pe ea in tiganie, ne luam echipamentul si mergem la baza peretilor. Vremea e prea frumoasa ca sa avem chef sa facem ceva.
Intr-un final, impreuna cu Isvan hotaram sa incercam Vanessa. Sau Miruna. Ca nu le stim. Sunt ales sa merg cap prima LC. Pornesc. Merge. Regrupam pe o brana. De aici vad vreo 3 posibilitati de traseu. O aleg pe aia cu mai multe pitoane. Si pornesc tot cap in a 2-a LC.
Pe asta am invatat ca:
- in trasee intri doar daca esti perfect pregatit psihic - asta am bifat-o. Niciodata pana acuma n-am mai fost asa de calm si concentrat la catarare.
- iti trebuie si pregatire fizica si tehnica in chestia asta. N-o am.
- nu intri in traseu daca n-ai suficiente bucle. Altfel o sa faci ca mine si o sa descateri de vreo 2 ori ca sa culegi bucle.
- intri pe traseele pe care le sti: ala naiba stie ce traseu era (se zvoneste ca Cercetasul), dar sigur nu era Miruna. Miruna era "un pic" la stanga de la regrupare...
Dupa ce am mangaiat toate pitoanele si cu mana si cu picioarele si mi-am batut recordul la tractiuni + l-am daramat psihic pe Isvan - ajung la regrupare la un pin. Desi nu a avut mai nimic in comun cu catararea - mie mi-a placut. Si nu m-am enervat sau panicat. Ajunge si Isvan sus. Pleaca cap in a 3-a LC. Dupa ce-am indurat in precedenta, asta e pistol cu apa. Asta e lungimea finala de pe Miruna de fapt.

Ajungem in top, coboram pe un valcel ingust si ne hotaram sa punem o mansa ca sa se "joace" si Elena. Zis si facut - uit imediat de lectia "nu intra in traseele pe care nu le sti" - gasesc ceva pitoane in stanga si ma hotarasc sa vad unde duc...
Isvan zice ca-si aminteste traseul - a picat pe el.

Plec sa montez mansa. E banal. Pun mansa. Isvan o cheama pe Elena. Intre timp ne hotaram sa mergem pana sus. Asa ca urc filat de Elena. Vine imediat si ea. De aici urmeaza o portiune de tufaris. Mai facem un fel de LC pana la baza unui perete. Partea asta parca mi-o amintesc. Dar memoria mea nu e foarte buna. Filat de Elena incep sa urc. Dau de o portiune mai dificila - sunt deja obosit de la tractiunile din precedentul. Ma gandesc sa renunt. Dar mai intai sa incerc alta abordare. Asa... Acuma asiguram. Ajung in top. Vine repede si Elena. Un rapel, urmat de o coborare abrupta si ajungem inapoi la Isvan. Se gandise sa incercam Capitanul. Dar e tarziu deja.

La masina. Pentru intoarcere alegem varianta prin Resita. Nu e mai scurta nici ca timp, nici ca distanta - dar macar aici nu au ciuruit drumul. Plus ca peisajul e superb.

La 22.00 bifam finalul unui week-end plin.
P.S.: nu se poate merge cu masina pe drumul dintre Cerna Sat si Izvoarele Cernei. Au fost alunecari de teren.

Niciun comentariu: